[ X ]
Speaker-ul Andrian Candu este aşteptat în Turcia
24 August

Președintele Marii Adunări Naționale a Turciei, Ismail Kahraman, și-a exprimat disponibilitatea de a găzdui vizita Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Andrian Candu într-un un viitor apropiat. Despre asta el a anunţat în cadrul unei întrevederi cu viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur, transmite CURENTUL.

În context, interlocutorii au căzut de comun acord asupra necesității impulsionării dialogului inter-parlamentar și necesitatea revigorării activității grupurilor de prietenie parlamentare.

De asemenea, şeful diplomației moldovenești a salutat ratificarea în acest an, de către legislativele ambelor state, a Acordului de comerț liber dintre Republica Moldova și Republica Turcia. Demnitarul moldovean şi-a exprimat speranţa că acesta va intra în vigoare cat mai devreme posibil, tratatul respectiv fiind de o importanța primordială  pentru aprofundarea relaţiilor comercial-economice moldo-turce.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților