Partidul Socialiştilor din R. Moldova (PSRM) a organizat un nou protest astăzi, de data aceasta în faţa Procuraturii Generale (PG). Ei și-au manifestat nemulţumirea față de lipsa unor rezultate în mai multe dosare care se află la instituție, transmite CURENTUL.
Protestatarii au venit cu un apel către PG, de a întreprinde acțiuni în dosarele de corupție în care este implicată guvernarea.
Deputatul PSRM, Ion Ceban a venit cu o pereche de cătuși și i-a solicitat Procurorului General să fie folosite cît mai devreme în cazul celor cei implicați în dosare penale. „Am venit pentru a le spune că aceste cătușe trebuie să fie arma care să se aplice. Nu schimbați hîrtiile de pe o masă pe alta. Astăzi, trebuie pedepsiți cei care își bat joc de oameni”, a spus el.
Secretarul general al PSRM, Vlad Batrîncea a cerut ca PG să vină cu cel puțin un exemplu în care vinovatul a fost pedepsit.
La rîndul său, avocatul PSRM Vasile Bolea a menționat că PG trebuie să fie un ajutor pentru stat, dar nu pentru guvernare.
Andriana Cheptine