Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că Curtea Constituțională (CC) poate interpreta Constituția, dar nu poate institui noi norme constituționale, informează CURENTUL.
Igor Dodon a calificat decizia de astăzi a CC vizavi de numirea ministrului Apărării, drept uzurpare a puterii în stat.
„O să răspundeți pentru asta, vine timpul. Fiecare acțiune, decizie, o să fie examinată, va fi altă componență a CC și fiecare o să răspundă. Nu o să va scape nici cetățenia României”, a precizat Dodon.
Totodată, șeful statului a explicat că decizia CC înseamnă că daca Președintele nu este de acord și nu semnează decretul de a promova o persoană înaintată de majoritatea parlamentară, Președintelui i se pun la dispoziție două variante.
„Unu – sau cedez și semnez decretul, asta înseamnă că sunt de acord cu majoritatea parlamentară sau a doua – eu nu cedez, nu semnez și atunci responsabilitatea de a numi acea persoană revine Premierului sau Președintelui Parlamentului. Decizia mea, vizavi de cazul ministrului Apărării – eu nu cedez, nu semnez decretul privind numirea sa în funcție. Eu mă supun oamenilor care m-au votat, dar nu guvernării. Eu am responsabilitate în fața oamenilor care m-au votat. Cel mai probabil, va semna Candu, respectiv eu nu voi recunoaște ministrul Apărării și nu îl voi include în componența CSS”, a punctat șeful statului.
În context, Igor Dodon s-a referit și la impeachement. „Dacă voi vă considerați tari și puternici, haideți la referendum! Oamenii să vadă cu cine sunt gata să meargă – cu Președintele sau cu PDM. Dragi cetățeni, în primul rând, eu, Igor Dodon, rămân în funcție și devotat angajamentelor care mi le-am asumat în fața voastră. Vă promit că toți cei care-și bat joc, o să răspundă. Credeți-mă – vor răspunde, fiecare. Ceea ce s-a întâmplat astăzi demonstrează că trebuie să trecem la stat prezidențial”, a conchis Dodon.
Andriana Cheptine