[ X ]
Ridha Tekaia: Suntem convinşi că Republica Moldova poate atrage mai multe investiţii dacă…
11 Septembrie

Discuţiile dintre Premier şi membrii Asociaţiei Investitorilor Străini (AIS) au avut loc aseară, la Guvern. În cadrul întrevederii Premierul a declarat că, deși Republica Moldova trece printr-o perioadă dificilă, inclusiv pentru investitori, Executivul este determinat să găsească soluţii pentru a realiza prevederile din Planul de activitate, transmite CURENTUL.

„Avem un program ambițios prin care ne-am propus să obținem un șir de obiective ce urmează a fi implementate. Guvernul își va îndeplini obligațiile indiferent de situația actuală”, a subliniat Valeriu Streleț.

La rândul lor, investitorii şi-au expus problemele cu care se confruntă în activitatea lor. Astfel, aceștia au menționat că majoritatea impedimentelor au un caracter istoric și necesită implicarea urgentă a Guvernului. Totodată, membrii asociației au declarat că întreprinderile pe care le reprezintă îşi vor continua activitatea şi că vor contribui la dezvoltarea Republicii Moldova. „Suntem convinși că Republica Moldova poate atrage mai multe investiții dacă Guvernul va fi mai aproape de investitori”, a spus președintele Asociației, Ridha Tekaia.

Prim-ministrul Valeriu Streleţ a reiterat disponibilitatea de a oferi sprijin investitorilor străini de către Guvern. În comun cu reprezentanţii asociaţiei, s-a convenit stabilirea unei agende de discuţii pentru a identifica soluții oportune în cazuri separate.

În 2014 fluxul net al investiţiilor străine directe în economia Moldovei a constituit 207, 4 milioane de dolari SUA, dintre care în zonele economice libere (ZEL) 14, 1 milioane de dolari SUA.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  2. VIDEO// PSRM - protest la MAE: Ei vor iar să organizeze secții de votare în străinătate, să organizeze oamenii, pentru ca PAS să ia din nou majoritate parlamentară
    Politică |
  3. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  4. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |
  5. Raport: Partidele politice au declarat, anul trecut, cheltuieli de 71 milioane de lei, cele mai multe fiind raportate de PAS -47%
    Politică |
  1. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  2. Peste 190 de profesori vor evalua contestațiile din sesiunea suplimentară a examenelor naționale
    Social |
  3. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  4. Consilierii PSRM cer transparență și colaborare în adoptarea bugetului Chișinăului: „În Primărie domnește haosul”
    Politică |
  5. VIDEO// PSRM - protest la MAE: Ei vor iar să organizeze secții de votare în străinătate, să organizeze oamenii, pentru ca PAS să ia din nou majoritate parlamentară
    Politică |