Cei mai buni studenţi ai universităţilor din Republica Moldova vor fi incluşi pe listele electorale ale formaţiunii condusă de omul de afaceri Renato Usatîi. Potrivit unui comunicat de presă, studenţii care vor candida în campania electorală vor fi selectaţi din instituţiile de învăţământ superior, prin vot intern în fiecare universitate în parte, transmite CURENTUL.
“Studenţii sunt foarte activi în ultima perioadă. Prin urmare, din fiecare universitate vom lua pentru lista în Parlamentul RM cîte un student, care va fi ales prin vot intern în fiecare universitate în parte. Vreau ca tinerii să ştie că nu sunt folosiţi doar în campania electorală. Fiecare universitate îşi alege liderul, viitorul deputat în Parlament”, a declarat Renato Usatîi.
Anterior, businessman-ul a declarat că partidul pe care îl conduce va fi unul tînăr şi reprezentativ, iar studenții care vor să se afirme în politică vor avea șansa să o facă.
Potrivit aceleiaşi surse, decizia de a include pe lista electorală reprezentanți ai instituțiilor de învățămînt superior, vine după o serie de întîlniri pe care a avut-o politicianul cu studenţii.
Adrian Platon