Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală și a trimis în instanța de judecată dosarul de învinuire a unui cetățean moldovean, care a contribuit la răpirea fostului judecător ucrainean, Mykola Chaus, în aprilie 2021, informează CURENTUL.
Urmărirea penală a fost exercitată, sub conducerea procurorilor PCCOCS, de către ofițerii de urmărire penală ai Direcției Generale Urmărire Penală, cu susținerea operativă a Inspectoratului Național de Investigații – ambele fiind din cadrul IGP al MAI.
Inculpatul are vârsta de 30 de ani și a făcut serviciul militar în forțele speciale naționale. Acesta muncea în Ucraina în calitate de agent de pază al unui local, atunci când în februarie curent a fost racolat de grupul de persoane, care au participat ulterior la activitățile infracționale. Conform sarcinilor, după ce a revenit în Moldova, bărbatul a cules mai multe informații despre domiciliul, modul de viață și itinerarele zilnice ale membrilor familiei fostului judecător ucrainean Chaus, care le-a transmis comanditarilor. Ulterior, tot la instigarea organizatorilor, a identificat mai multe imobile pe care le-a închiriat, a achiziționat trei mijloace de transport pe care le-a pus la dispoziția autorilor crimei.
Persoanele cu care a conlucrat și le-a pus la dispoziție bunurile menționate sunt din afara țării și au folosit mijloacele de transport inclusiv pentru a avea posibilitate să comită infracțiunea de răpire în privința a două persoane concomitent (fostul judecător și agentul său de pază) și cu scopul de a pune în dificultate procesul ulterior de investigații.
Anterior, inculpatul a fost reținut și plasat în arest preventiv, începând din luna mai 2021. Recent, acesta a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii PCCOCS, astfel încât acum, odată cu diminuarea riscurilor invocate anterior, continuă să fie cercetat penal în arest la domiciliu, sub supravegherea poliției, cu aplicarea unui șir de măsuri restrictive.
Prezenta cauză a fost disjunsă din dosarul de bază, ce-i vizează pe restul figuranților, cu privire la care investigațiile sunt în continuă desfășurare.
Este de menționat că, în acest dosar penal, procurorii au adresat autorităților din Ucraina mai multe cereri de comise rogatorie, corespunzător etapelor de avansare a investigațiilor coroborate cu informațiile expuse publicului larg. Până la moment, însă, procurorii din Ucraina nu au venit cu o reacție oficială.
Potrivit legii penale a Republicii Moldova, răpirea a două sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 la 10 ani.
Cristina Pendea