[ X ]
R. Moldova și România au semnat un nou memorandum de cooperare
14 Noiembrie

Un nou memorandum de cooperare moldo-română a fost semnat astăzi. Este vorba despre proiectul de furnizare a cărbunelui pentru susținerea păturilor social vulnerabile din R. Moldova în perioada rece a anului 2014- 2015.  Actul a fost semnat de către ministrul Economiei, Andrian Candu, și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe din România, Bogdan Aurescu, transmite CURENTUL.

Ministrul Economiei, Andrian Candu a declarat că este un moment foarte important deoarece au fost depuse eforturi considerabile pentru ca semnarea acestuia să aibă loc.

„Mulțumesc tuturor celor care au muncit mult pentru a fi semnat memorandumul. 2 mil. de euro sînt puse la dispoziție de Guvernul României, sînt foarte importanți mai ales că scopul fiind achiziția cărbunelui și transmiterea lui familiilor social vulnerabile. Vorbim de 25 mii de familii, atît de importantă sursă pentru sezonul rece”, a precizat Candu.

La rîndul său, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe din România, Bogdan Aurescu a menționat că, este un moment extraordinar de important în relația bilaterală.

„ Astăzi, am semnat 4 memorandumuri de înțelegere, acesta este al patrulea și aș zice eu, poate cel mai important – în valoare totală de 7 milioane de euro. Este meritul celor 2 prim-miniștri ai României și R. Moldova. Este o discuție care s-a purtat în urmă cu aproximativ o lună și iată un răspuns  extrem de prompt. Acest memorandum pe care l-am semnat are importanță socială deosebită și cred că în același timp este expresia unei solidarități pe care România o arată față de R. Moldova”, a subliniat oficialul.

În context, Bogdan Aurescu a mai spus că, toate aceste eforturi nu se vor opri aici, ci vor fi continuate prin  alte proiecte importante.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților