Anul trecut, Partidul Social Democrat intenţiona să coopereze cu Partidul Comuniştilor cu scopul de a răsturna coaliţia de guvernare, însă PCRM nu a îndeplinit condiţiile acordului şi a preferat să se înţeleagă cu PD şi PLDM. Despre aceasta a scris pe blogul său secretarul general al PSD, Sergiu Coropceanu, transmite CURENTUL.
Potrivit lui, după ce Comisia Electorală Centrală a refuzat să iniţieze un referendum pentru aderarea la Uniunea Vamală, conform semnăturilor colectate de către Grupul de Iniţiativă, drept unica posibilitate de a organiza un referendum era cooperarea cu partidele parlamentare.
„Desigur, că înţelegeam că nimeni, cu excepţia PCRM nu ar putea merge pe această cale. După mai multe discuţii şi negocieri, PSD şi PCRM au fost de acord să-şi unească forţele pentru a răsturna coaliţia de guvernământ şi de a oferi cetăţenilor posibilitatea de a-şi exprima libera voinţă în cadrul referendumului legislativ. Am planificat mai multe acţiuni comune cu implicarea cetăţenilor, însă PCRM a preferat să înceapă pe ascuns negocierile cu democraţii şi liberal-democraţii”, a explicat Coropceanu.
Coropceanu a precizat că social-democraţii recunosc că au comis o greşeală avînd maximă încredere în sinceritatea PCRM.
În acest context, secretarul general al PSD consideră că cetăţenii trebuie să înţeleagă că votînd pentru comunişti, nu fac altceva decît să întărească poziţia partidelor de guvernămînt.
Adrian Platon