Acum cîteva zile m-am întîlnit cu un vechi prieten, care, ştiind că am de-a face cu politica, mai în glumă, mai în serios m-a întrebat: „Ce mai e nou în ДОМ-2?”. Cînd i-am spus că nu prea înţeleg ce are în vedere, el a izbucnit în rîs după care mi-a spus: „ДОМ-2 e un proiect de la o televiziune din Rusia, care durează deja de cîţiva ani, unde vin diferiţi tineri, care ba se iubesc, ba se bat, ba se despart, ba iar se împacă etc. „Mai pe scurt, în ДОМ-2 e cam ca şi în AIE-3 a politicienilor tăi, despre care scrii atîta”, a concluzionat el.
Intrigat, la revenirea în redacţie, am accesat un motor de căutare din Federaţia Rusă, care mi-a oferit pe loc informaţii despre proiectul televizat despre care mi-a vorbit prietenul meu şi, după ce am citit puţin (pentru maimult nu mi-a ajuns răbdare şi nervi), am ajuns la concluzia că prietenul meu are perfectă dreptate. Or, AIE nu e nimic altceva decît un fel de ДОМ-2, care durează deja de 6 ani. Cei din AIE au perioade cînd se „iubesc” la nebunie, dar şi perioade cînd se urăsc de sînt gata să se sugrume reciproc. Fac mici alianţe unii împotriva altora (ba PL şi PD împotriva PLDM, ba PLDM şi PD împotriva PL etc.), alungă din „proiect” unii participanţi (Ghimpu din mai 2013 pînă în iulie 2015), pe alţii îi atrag temporar (PLR din mai 2013 pînă în noiembrie 2014 sau PCRM din februarie pînă îniunie 2015) etc. Periodic, în acest ДОМ-2 în variantă moldovenească se implică persoane din exterior (partenerii de dezvoltare ai Moldovei), sînt organizate sunete de susţinere din afară (din marele cancelarii occidentale), se vine cu sfaturi cine trebuie să rămînă în „proiect” şi cine trebuie să plece, cine şi cît trebuie să cedeze, cine şi unde a greşit, cine şi de ce e vinovat etc. Uneori, politicienii din AIE se adună în locul comun de discuţii (лобное место – consiliul alianţei) unde încearcă să clarifice lucrurile, dar nu de fiecare dată reuşesc.
Iar dacă mai adăugăm aici pasiunea cu care se trag periodic de păr liderii partidelor din alianţă, dar şi faptul că toate acestea se transmit continuu la toate televiziunile naţionale şi locale, avem un tablou complect al show-ului nostru moldovenesc care nu cedează cu nimic celui rusesc.
Ceea ce mi-a atras atenţia citind despre acest proiect este o frază care apare periodic în prim plan. Ceva de genul: „Они строят любовь». Adică, participanţii la proiectul rusesc „construiesc iubirea”. Şi dacă tot am găsit atîtea asemănări între AIE şi ДОМ-2, ajutaţi-mă, vă rog, să înţeleg ce construiesc ai noştri. Iar dacă e să mă exprim în limbajul folosit de participanţii la proiectul rusesc, aş vrea să-i întreb pe politicienii din AIE-3: «A вы что строите, суки?».
P.S.: Îmi cer scuze pentru cuvîntul „суки”, dar nu puteam să nu-l folosesc dacă tot am vrut să mă exprim ca cei din ДОМ-2.
Dumitru Spătaru