Timp de 5 zile, în punctul de trecere Chișinău Aeroport, 20 de angajați ai Poliției de Frontieră, care activează în calitate de ofițeri de investigații speciale, își vor îmbunătăți abilitățile profesionale în cadrul unui curs de perfecţionare cu genericul “Bazele activităţii investigative”, transmite CURENTUL.
Lecțiile sunt oferite de către Ambasada Republicii Federale Germane la București, care pentru al doilea an consecutiv susține Poliția de Frontieră în eforturile de aliniere a activității instituției la standardele europene.
Cursul prevede atât lecții teoretice, cât și practice, în cadrul acestora ofițerii de investigații vor cunoaște modalitățile de lucru ale colegilor germani privind examinarea plângerii penale, întocmirea și structura dosarului penal, procedura de culegere a probelor, cum sunt desfășurate perchezițiile domiciliare și interogatoriul.
”Liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni este o realizare și un succes fără precedent al Republicii Moldova, dar care implică și noi provocări în ceea ce privește migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră. În acest sens, Poliția de Frontieră își fortifică în permanență eforturile în această direcție, atât la nivel național, cât și internațional și un rol aparte îl constituie suportul partenerilor, printre care se numără și Poliția Federală Germană”, a declarat șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Ianuș Erhan.
Elena Mocreac