[ X ]
Platforma DA a venit cu un apel către cetăţeni
25 August

Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” a venit cu un apel către cetăţenii Republicii Moldova în ajunul Zilei Independenţei. Despre asta au vorbit reprezentanţii Platformei în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.

Aceştia au adus critici dure actualei guvernări, spunînd că principiile statului de drept sunt încălcate în Republica Moldova.

„Platforma DA vă îndemnă ca de Ziua Independenţei să vă gîndiţi asupra problemelor sacramentale, iar pe 6 septembrie să fim gata să oferim răspunsuri”, se menţionează în apel.

Vasile Năstase, unul din liderii Platformei DA, a afirmat că 27 august este ziua de doliu a independenţei. „Guvernarea a confiscat independenţa pe care am adoptat-o cu mare greu în acele zile. Suntem obligaţi să restabilim independenţa Republicii Moldova”, a punctat acesta.

Mai mult, membrul Platformei Igor Boţan a declarat că actuala guvernare nu este legitimă, iar puterea în stat este uzurpată.

„Sper ca mesajul nostru să ajungă la toţi cetăţenii. Noi trebuie să conştientizăm că deţinînd independenţa formală, noi am pierdut suveranitatea. Această guvernare nu este legitimă, iar cetăţenii trebuie să înţeleagă asta”, a conchis acesta.

Precizăm că, pe 6 septembrie anul curent, Platforma DA va organiza un amplu protest în centrul capitalei, denumit Marea Adunarea Naţională.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților