Pe reţele de socializare, mai multe grupuri de tineri cer ca armata Federaţiei Ruse să vină şi în Republica Moldova pentru a-i apăra de naţionalişti. Despre acest lucru au anunţat conducătorii Partidului Verde Ecologist din Moldova (PVE), în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.
Preşedintele Partidului Verde Ecologist, Anatolie Prohniţchi, susţine că autorităţile de la Moscova au adoptat un comportament de tip fascist, prin introducerea armatei ruse pe teritoriul Ucrainei. „Aşa a pornit şi Adolf Hitler. Rusia a ocupat Ucraina sub pretextul ca unor cetăţeni de-ai lor le-ar fi fost încălcate drepturile”, a declarat acesta.
Conducerea partidului susţine că declanşarea unui război pe teritoriul Ucrainei va avea consecinţe grave şi în plan internaţional. „Putin a declanşat războiul rece care a fost îngheţat un timp. Putin a încălcat acordurile internaţionale. Acesta declanşează un război rece care poate deveni fierbinte”, a adăugat Andrei Dumbrăveanu, președintele Consiliului Național al PVE.
În context, aceştia cer conducerii Republicii Moldova să trateze cu seriozitate situaţia din Ucraina, precum şi să fie mai vigilenţi faţă de o posibilă agresiune şi faţă de RM. Totodată, conducerea PVE solicită politicienilor să ceară Parlamentului European adoptarea unei decizii referitor la protecţia cetăţenilor europeni stabiliţi în Republica Moldova şi Ucraina.
În acelaşi timp, PVE cere retragerea armatei ruse din Ucraina. Verzii susţin că pe teritoriul Ucrainei mai multe centrale nucleare, care în caz de război nu vor putea fi protejate. Potrivit conducerii Partidului Verde Ecologist, astfel ar putea fi declanşată o bombă ecologică, care ar avea urmări grave şi pentru cetăţenii RM.
Adrian Platon