Apropierea alegerilor parlamentare generează tot mai multe întrebări. Iar una dintre acestea este: Ce partide se vor reinventa, vor da peste cap toate pronosticurile și vor acumula un rezultat bun în alegeri?

De-a lungul anilor, în Moldova au existat mai multe partide care au reușit să se reinventeze și să revină în forță atunci cînd toți le „îngropaseră” deja. Cele mai bune exemple în acest sens le oferă Partidul Liberal și Partidul Democrat, două dintre formațiunile care, la moment, dau tonul evenimentelor politice în Moldova. Astfel, Partidul Reformei (actualul Partid Liberal) a fost înregistrat în septembrie 1993, avîndu-l ca lider pe Anatol Șalaru. În alegerile parlamentare din 1994, această formațiune a acumulat doar 2,36% din voturi și nu a reușit să treacă pragul electoral. În anii următori formațiunea nu se remarcă prin nimic, iar la 5 ianuarie 1998, Anatol Șalaru demisionează, în locul lui fiind ales Mihai Ghimpu. Situația însă nu se îmbunătățește și, în alegerile parlamentare din acel an, Partidul Reformei acumulează doar 0,54%. Dezastrul continuă și în alegerile parlamentare anticipate din 2001, blocul „Credință și Dreptate”, din care face parte și PR, obține 0,67%. La alegerile parlamentare din 2005, Partidul Reformei, în genere nu participă, iar atunci cînd toți îl considerau deja ca și „mort”, el revine în forță. A doua suflare partidului o dă Dorin Chirtoacă, care, din postura de vicepreședinte al formațiunii, obține un rezultat bun în cadrul celor cîteva tentative eșuate de alegere a primarului capitalei în 2005, iar în 2007 ajunge primar general al municipiului Chișinău. Din acel moment, pentru toți devine clar că anume Partidul Liberal (succesorul Partidului Reformei) preia cea mai mare parte din electoratul Partidului Popular Creștin Democrat și va ajunge în Parlament în cadrul următoarelor alegeri, lucru care se întîmplă în 2009. După scrutinul din aprilie 2009, PL ajunge cel mai reprezentativ partid de opoziție, iar după alegerile parlamentare anticipate din iulie 2009 – la guvernare, alături de alte partide democratice, iar liderul său obține funcția de Speaker și Președinte interimar al țării. În alegerile din 2010, PL pierde o parte din susținătorii săi, dar rămîne la guvernare. Cu unele probleme formațiunea se confruntă în aprilie 2013, cînd este părăsită de un grup de deputați, miniștri, viceminiștri și aleși locali, dar și în mai 2013, cînd este exclusă de la guvernare.

Spre deosebire de Partidul Liberal, Mișcarea „Pentru o Moldovă Democratică și Prosperă” (actualul Partid Democrat), cunoaște succesul politic la mai puțin de un an de la crearea sa. Fiind creată în 1997, ea se plasează pe locul trei în alegerile din 1998 cu 24 de mandate din 101, ajunge la guvernare, în cadrul Alianței pentru Democrație și Reforme, revenindu-i atît postul de Speaker, cît și de Premier, dar și multe alte funcții importante. În 2001, în alegerile parlamentare anticipate, Mișcarea suferă un eșec usturător, rămînînd în afara Parlamentului. Revine în 2005, cînd, participînd la alegeri pe lista blocului electoral „Moldova Democrată”, reușește să promoveze în Parlament șapte deputați. În 2007, însă aceasta intră din nou într-un ușor declin, care se adîncește continuu și datorită plecării din partid a deputatului Vlad Filat, care creează, împreună cu alți susținători, Partidul Liberal Democrat din Moldova și preia inclusiv o parte din electoratul PD. Inevitabilul se produce în alegerile din aprilie 2009, PD rămînînd în afara Parlamentului. Însă, cîteva luni mai tîrziu, formațiunea reușește să-l atragă în rîndurile sale pe Marian Lupu, care, devenind lider al PD, aduce partidul, în alegerile parlamentare anticipate din iulie 2009, nu doar în Parlament, ci și la guvernare. La fel se întîmplă în alegerile parlamentare anticipate din noiembrie 2010, în urma cărora PD nu doar rămîne la guvernare, ci și reușește să-i asigure liderului său funcția de Speaker și cea de Președinte interimar al țării.

Un exemplu de revenire spectaculoasă îl oferă și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. După mai mulți ani în care acest partid a fost considerat unul fără șanse, a reușit să-l atragă în fruntea sa pe deputatul Igor Dodon, dar și pe alți deputați. Astfel, la moment formațiunea este cotată cu șanse reale de a furniza o surpriză în alegerile parlamentare din acest an, însă încă urmează să confirme acest lucru prin rezultate practice.

Totodată, nu toate partidele care au încercat să revină în prim-planul evenimentelor politice au reușit acest lucru. Eșecuri răsunătoare în acest sens au înregistrat Partidul Popular Creștin Democrat și Uniunea Centristă. Primul a dat tonul vieții politice în Moldova timp de două decenii, însă susținerea lui Vladimir Voronin în 2005 la cel de-al doilea mandat prezidențial i-a fost fatală. Toți s-au convins de acest lucru în alegerile din aprilie 2009, cînd PPCD a rămas în afara Parlamentului. Partidul face două încercări disperate de a reveni în prim-planul evenimentelor politice, însă ambele se soldează cu eșec. În alegerile parlamentare anticipate din iulie 2009, PPCD scoate în față o echipă de tineri, liderii formațiunii trecînd pe planul doi, dar acest pas nu dă rezultate. În 2011, la conducerea formațiunii este adusă o echipă constituită totalmente din tineri, dar situația iarăși nu se schimbă.

Uniunea Centristă din Moldova, chiar dacă de la crearea sa a reușit să-și promoveze unii reprezentanți în Parlament (pe listele blocului electoral „Alianța Braghiș”), ulterior intră în anonimat. Liderul UCM, Mihai Petrache dă lovitura în 2008, cînd îl convinge pe ex-Premierul Vasile Tarlev să preia conducerea partidului. Acesta adună în jurul UCM mai multe partide de centru-stînga, însă, cînd mulți începuseră deja să vorbească de șansele real ale UCM de a ajunge în Parlament, formațiunea dezamăgește și rămîne cu mult sub limita pragului electoral atît în alegerile parlamentare din aprilie 2009, cît și la alegerile parlamentare anticipate din iulie 2009, la care participă împreună cu Partidul Social Democrat.

Exemplele invocate mai sus arată că în istoria modernă a politicii moldovenești au avut loc cazuri de revenire spectaculoasă a partidelor în prim-planul vieții politice atunci cînd nimeni nu se aștepta la aceasta, dar și cazuri cînd, indiferent de eforturile depuse pentru a reveni, anumite formațiuni politice au suferit eșecuri răsunătoare. Ce va fi în acest an, cred că nimeni nu poate să știe cu certitudine. Dacă aveți careva idei în acest sens, vă rugăm să ne scrieți.

Dumitru Spătaru