Parlamentul a adoptat Declarația cu privire la inviolabilitatea suveranității, independenței și neutralității permanente a Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
Potrivit documentului, Parlamentul Republicii Moldova:
1. Își confirmă devotamentul față de principiul incontestabil consfințit în articolul 1 din Constituție, care stabilește că Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Diversele opinii cu privire la caracterul politic, social ori de altă natură nu trebuie să contravină acestui principiu. Nici-un fel de declarații publice ori acțiuni ale persoanelor cu funcții înalte în stat nu trebuie să fie îndreptate spre contestarea ori încălcarea în mod direct a acestui principiu.
2. Recunoaște că neutralitatea permanentă, proclamată de Constituție, constituie nu doar o manifestare a caracterului pașnic și prietenesc al existenței și dezvoltării statului nostru, dar și o necesitate conștientizată, o garanție a menținerii păcii și stabilității atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît și în regiune în ansamblu. Contestarea principiului constituțional al neutralității permanente, precum și realizarea acțiunilor îndreptate spre desființarea lui nu pot fi apreciate altfel decît un atac direct asupra Constituției, păcii și liniștii în țara noastră, asupra securității cetățenilor Republicii Moldova.
3. Îi îndeamnă pe reprezentanții autorităților publice, elitei intelectuale, partidelor și mișcărilor politice, asociațiilor etnoculturale și organizațiilor sindicale, precum și pe toți cetățenii țării să-și unească eforturile în respectarea necondiționată și apărarea suveranității, independenței, indivizibilității, unității și neutralității Republicii Moldova. Unitatea societății pe această chestiune constituie o condiție de importanță vitală pentru dezvoltarea cu succes a țării și bunăstarea populației.
4. Își asumă, în limitele competențelor, obligația de perfecționare a legislației Republicii Moldova în vederea contracarării și inadmisibilității atacurilor asupra principiilor constituționale ale independenței și neutralității țării noastre, inclusiv prin stabilirea înăspririi răspunderii pentru asemenea acțiuni.
5. Se adresează către toate organismele internaționale, precum și către țările lumii cu apelul de a susține inițiativa noastră de păstrare a suveranității, independenței, integrității teritoriale și neutralității Republicii Moldova, precum și de a contribui, pe măsură, la consolidarea eforturilor noastre îndreptate spre apărarea statalității moldovenești. Sîntem siguri că această susținere a Republicii Moldova în calitate de stat independent, suveran și neutru va constitui un aport considerabil la sporirea securității atît în regiune, cît și în Europa în ansamblu.
6. Declară că, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului și unica putere legislativă, respectînd în continuare principiile suveranității, democrației și supremației legii, va depune toate eforturile pentru menținerea și consolidarea statalității Republicii Moldova, precum și pentru dezvoltarea social-economică a țării, sporirea bunăstării poporului și asigurarea securității cetățenilor».
Adrian Platon