Un grup de 53 de orheieni au transmis o declaraţie primarului de Orhei, Ilan Şor, preşedinte al Mișcării social-politice Ravnopravie, prin care îi cer să îi ajute să desemneze un candidat pentru funcţia de preşedintele al Republicii Moldova. Documentul a fost citit de președintele Fracțiunii „Pentru Orhei”, Pavel Verejan, în cadrul protestului organizat în susţinerea lui Ilan Şor, transmite CURENTUL.
Potrivit declaraţiei, aceştia constituie un grup de iniţiativă pentru desemnarea unui candidat la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, din rîndul orheienilor.
„Avem nevoie de un preşedinte din popor. Avem nevoie de un preşedinte care niciodată nu se va întoarce cu spatele la cetăţeni, care cu conştiinţa curată va păşi pragul fiecărei casei. Avem nevoie de un preşedintele care reprezintă poporul moldovenesc”, se spune în declaraţie.
Menţionăm că, prin intermediul avocaţilor săi, Ilan Şor a dat curs acestei propuneri.
„Domnul Ilan Şor a dat rezoluţie pozitivă pentru discuţii publice, astăzi la ora 19:00, în Parcul Ivanos, în vederea desemnării unui candidat din popor la alegerile prezidenţiale”, a conchis Pavel Verejan.
Adrian Platon