De fapt, socialiștii au mai cîștigat două rînduri de alegeri (sau chiar trei, cu cele parlamentare). Mă refer la cele două scrutine din Chișinău, care pînă la urmă l-au desemnat primar pe Neisprăvitul de Dorin Chirtoacă. Suburbiile ne joacă festa, căci ce le pasă lor de starea lucrurilor din capitală? Bubuiecii și Ghidighicii (cu 80 și, respectiv, 82% pentru Neisprăvit) optează pentru debandada și corupția din Primăria capitalei, pe cînd orășenii din raza capitalei, cei care simt pe pielea lor alergia pe nume Chirtoacă, votează omul potrivit la locul potrivit: Igor Dodon sau Zinaida Greceanîi, scrie editorialistul Viorel Mihail în ziarul Săptămîna.
E timpul să intrăm în temă. Situația, la un alt nivel – și mai prost – se repetă. În 2016 avem situația din anul 2001, cînd dl Voronin la parlamentare s-a ales cu 71 de mandate în parlament. Dreapta s-a compromis total și liderul Stîngii, Igor Dodon, n-are cum pierde alegerile prezidențiale, dacă e să judecăm lucrurile după cum se arată ele în prezent.
Andrei Năstase n-are cum să-i fi e concurent, din simplul motiv că, din neavînd ce face, s-a declarat român, iar moldovenii noștri aman îi mai iubesc pe frățiorii de peste Prut. Platforma DA ar fi trebuit să ocupe bazinul din 2009 al PLDM-ului, dar, spălînd-o în două ape, și-a îngustat spațiul de manevră și va fi nevoită să concureze cu Mișa Ghimpu.
Domnul Marian Lupu e vechi de-acum. Da, arată bine, ca un șaran ruginit, însă a fost marginalizat de adevărata conducere a Partidului Democrat și acum Președintele PD, dl Lupu, șădi în sală, nu în prezidiul parlamentului. Unde mai pui că e ochelarist ca și Lucinschi și, sinceri să fi m, în campania din 1996, ei ne-au creat mici probleme.
Maia Sandu e un produs occidental, dar ca valoare politică e dublura lui Dorin Chirtoacă. Un analist politic mi-a spus așa: ”Voi încă nu ști ți ce zace în copchilul ista și, vai, cîte boroboațe ar putea să ne facă”. Și dacă Năstase, mă rog, e român (minoritar la noi în Moldova), apoi Maia Sandu, la o televiziune, în direct, a spus că optează pentru lichidarea Republicii Moldova. De ce dar vrea să mai devină prezidentul unei ”țări moarte”? Ca s-o îngroape, nu? Maia Sandu are reytingul înflat ca și cel al lui Iurie Leancă pe vremea cînd tata lui Marius era premier. În rest, au rușii o vorbă: пустышка. Dar пустышка a fost și Chirtoacă-Neisprăvitul înainte de primul său mandat…
Mai adăugăm Dreptei cele 7-8 procente ale Parti dului Liberal.
Scrutinul prezidențial din 2016 se va asemăna cu cel din 1996, turul doi, cînd voturile comuniști lor și ale lui Sangheli au trecut la Lucinschi… Acum vor trece ale comuniștilor, ale lui Usatîi (căci Renato nu e lăsat de capul lui), o parte din voturile lui Marian Lupu, dacă va candida… Și din calculele noastre de acum, iese că Igor Dodon trebuie să cîștige alegerile prezidențiale cu 61 procente. În rest, dl Dodon ar trebui să-și mai tempereze radicalismul politic, care uneori pare a fi jenant, mai altfel spus, trebuie să se folosească de jiu-jitsu…
Cu toate acestea, Igor Dodon ar putea să piardă alegerile din toamnă, cum le-a pierdut Ziuganov în 1996, după ce, de fapt, le cîștigase în fața lui Elțîn. Igor Dodon ar putea să piardă prezidențialele dacă Apusul va pune în aplicare metoda ”Referendum 2010”, despre care plebiscit se spune că a fost falsificat la rugămintea partenerilor occidentali de dezvoltare.
Iar în acest caz, vorba ceea: против лома нет приема.
Sursa: Săptămîna