Unele partide sînt nemulţumite că nu s-a reuşit implementarea în aceste alegeri a sistemului electoral uninominal, altele – că nu s-a reuşit implementarea sistemului electoral mixt, unii candidaţi independenţi se plîng că nu s-a reuşit diminuarea pragului electoral pentru ei pînă la 1%, unele partide – că bariera electorală pentru blocuri este prea mare etc. Cu alte cuvinte, nemulţumiri sînt multe, propuneri şi mai multe, dar pentru schimbarea situaţiei nimic nu s-a făcut şi nu se ştie dacă se va face măcar după campania electorală. Ceea ce nu înseamnă că problema nu există şi că nu trebuie de identificat posibile soluţii.
În aceste zile, citeam programele electorale ale concurenţilor pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi la unul dintre ei am găsit o propunere destul de interesantă care ar putea servi drept soluţie pentru toate „nemulţumirile” şi problemele menţionate mai sus. Este vorba despre propunerea de a refuza în genere la pragul electoral. Aceasta ar însemna automat soluţionarea tuturor problemelor – a celor legate de pragul electoral pentru partide (considerat de unii prea mare), a pragurilor electorale pentru cele două tipuri de blocuri prevăzute de legislaţia în vigoare, a pragului electoral pentru candidaţii independenţi, a problemei legate de reprezentativitatea Legislativului şi a echipei de guvernare, dar şi a reprezentării forţelor politice în general. Într-o oarecare măsură, aceasta ar putea fi considerată o soluţie şi pentru cei care pledează pentru implementarea sistemului electoral uninominal sau a sistemului electoral mixt.
De ce o astfel de soluţie ar fi bună? În Parlamentul Republicii Moldova avem 101 deputaţi şi, prin urmare, logic este că fiecărui deputat îi revine aproape un procent din voturile alegătorilor. Formula de distribuţie a mandatelor în acest caz ar fi simplă: fiecărui partid, candidat independent sau bloc electoral i-ar reveni cîte un mandat de deputat pentru fiecare procent obţinut în alegeri. Astfel, nu ar mai exista reproşuri de genul că un partid ce a obţinut un număr anume de voturi nu are posibilitatea de a promova interesele alegătorilor săi, dar nici reproşuri că voturile date pentru un partid de stînga, în final, se regăsesc, convertite în mandate, în „buzunarul” unui partid de dreapta sau invers. Nu ar exista nici reproşuri că un candidat independent este discriminat în raport cu un partid sau un bloc, fiind impus să ia pentru un mandat un număr de voturi de două-trei ori mai mare decît un partid sau un bloc.
De asemenea, ar fi excluse situaţiile cînd un partid sau un bloc, acumulînd mai puţin de jumătate din voturi, ajunge să aibă majoritate şi să conducă ţara după bunul său plac, chiar dacă nu reprezintă decît o mică parte a populaţiei.
Ar mai fi şi alte posibile beneficii de pe urma implementării unui astfel de sistem, dar şi aşa e clar că el ar fi mult mai corect şi mai eficient decît ceea ce avem în prezent sau am putea avea dacă vom merge pe căile propuse de diferite partide. Important este ca politicienii noştri să înţeleagă că acest subiect merită cel puţin să fie discutat, dacă nu chiar adoptat sub formă de lege.
Dumitru Spătaru
