[ X ]
NOI DETALII despre tentativa de corupere a deputaţilor
3 Martie

Persoanele care ar fi încercat să corupă mai mulţi deputaţi din majoritatea parlamentară, vor să acceadă pe scena politică şi să organizeze alegeri anticipate în acest moment. Declaraţia a fost făcută pentru CURENTUL de către deputatul liberal-democrat Iurie Chiorescu.

Potrivit parlamentarului, principalul obiectiv al acestor persoane este de a zădărnici semnarea Acordului de Asociere cu UE. „Sunt persoane care vor să acceadă pe scena politică. Nu au treabă cu partidele parlamentare sau extraparlamentare. Cu aşa modalităţi nu cred că vor deveni mari politicieni sau îşi vor înjgheba mari partide”, a declarat acesta.

Iurie Chiorescu susţine că a făcut public acest lucru pentru a evita presiunile ulterioare din partea persoanelor vizate.

„Am spus foarte clar că am principiile şi viziunile mele. Nu cred că în R. Moldova politica are doar finalitate materială şi se poate face în halul acesta. Le-am dat de înţeles că eu nu sunt persoana potrivită pentru acţiunile lor. Dumnezeu cu dînşii. Suntem în post şi îi iertăm”, a adăugat deputatul.

Întrebat dacă a fost citat de Procuratura Generală(PG) sau Serviciul de Informaţii şi Securitate(SIS), care s-au autosesizat pe marginea acestui caz, Iurie Chiorescu a spus că avut discuţii cu ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate. „Nu am fost citat de nimeni”, a subliniat Chiorescu.

Solicitată de Curentul.md, şefa Serviciului de Presă al PG, Maria Vieru, a declarat că la momentul de faţă au loc investigaţii pe marginea acestui caz, evitînd să dea mai multe detalii. Reprezentanţii SIS nu au fost de găsit pentru a comenta situaţia.

CURENTUL aminteşte că anterior, deputatul PLDM Iurie Chiorescu şi deputata PD Valentina Stratan au anunţat că anumite persoane le-ar fi propus sume de bani pentru a părăsi partidele din care fac parte.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Oleg Braga: Prioritatea noastră absolută trebuie să fie stimularea investiţiilor, atât a celor străine, cât şi a celor autohtone
    Business |
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Mai mulți tineri, viitori juriști, au efectuat o vizită la Președinție
    Social |
  3. Aprobat de Parlament: Confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor va fi sancționată
    Social |
  4. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  5. Rezidenții Zonelor Economice Libere vor beneficia în continuare de facilități la plata taxelor vamale
    Business |