foto: ziuadevest.ro

În ultima perioadă, tot mai des a început să se discute despre o eventuală aderare a Republicii Moldova la NATO. Şi aceste discuţii au luat amploare în special după declaraţia senatorului american John McCane precum că NATO ar trebui să urgenteze aderarea RM. De asemenea, discuţiile respective sînt impulsionate puternic de evenimentele din Ucraina, în care Rusia joacă un rol important, dar şi de presupunerile că următoarea ţintă a Moscovei, după Ucraina, va fi Republica Moldova.

Politicienii din Republica Moldova tratează diferit aceste declaraţii şi presupuneri. În timp ce comuniştii, socialiştii, Partidul Regiunilor şi alte formaţiuni de stînga sînt categoric împotriva aderării ţării la NATO şi invocă în context principiul constituţional de neutralitate, unele forţe de dreapta, pro-româneşti avansează tot mai mult ideea că, unindu-se cu România, Republica Moldova ar trece automat sub scutul protector al NATO. În acelaşi timp, formaţiunile considerate tradiţional de centru sau centru-dreapta fie păstrează tăcerea la acest capitol, fie afirmă destul de prudent că, la moment, aderarea la NATO nu este pe agenda Republicii Moldova. Precauţia lor poate fi înţeleasă, pentru că, în timp ce extrema stîngă şi extrema dreaptă scot dividende politice serioase din astfel de declaraţii, partidele de centru şi centru-dreapta riscă să piardă o parte din susţinătorii lor, dîndu-şi cu părerea la temă. Aceasta pentru că ele au susţinători şi în rîndul celor ce şi-ar dori ca în viitor Moldova să adere la NATO, dar şi în rîndul celor care sînt categoric împotrivă. Iar în condiţiile în care nucleul guvernării îl constituie anume aceste forţe, e clar că problema va fi lăsată pe linie moartă atîta timp cît va fi posibil.

Totodată, la moment e cert că nu totul depinde de forţele politice de la guvernare, ci şi de jocurile geopolitice care se fac în jurul Republicii Moldova. Dacă se vor adeveri scenariile precum că, după Ucraina, următoarea ţintă a Rusiei este Republica Moldova, în acest sens urmînd să se acţioneze prin intermediul Transnistriei, atunci discuţiile despre o posibilă aderare la NATO vor reveni în prim plan cu sau fără voia celor ce stabilesc agenda politică a Republicii Moldova. Spre exemplu, din nou ar putea reveni în prim plan discuţiile despre o posibilă intervenţie militară a României în Republica Moldova pentru a proteja românii de aici, la fel cum ruşii au folosit pretextul respectiv pentru a-şi apăra conaţionalii din Ucraina. Această ipoteză a fost avansată anterior de către unii internauţi şi analişti, deşi, trebuie să recunoaştem, că la nivel oficial nu s-au făcut nici un fel de declaraţii în acest sens. Examinînd situaţia din acest punct de vedere, nu trebuie să uităm că România nu este pur şi simplu un stat, ci un stat membru al NATO, care participă plenar la acţiunile internaţionale ale acestei organizaţii.

Astfel, dacă se vor adeveri aceste scenarii sumbre şi în cazul Rusiei, şi în cazul României (NATO), din principiul constituţional de neutralitate al Republicii Moldova nu va rămînea decît o declaraţie neacoperită la modul practic. Acest principiu nici acum nu este respectat, dat fiind faptul că în stînga Nistrului continuă să staţioneze trupe ruse, acolo fiind şi cel mai mare depozit de muniţii din Europa. Dacă Rusia va mai face o mişcare ce va sfida neutralitatea şi independenţa Republicii Moldova şi dacă vor urma şi acţiuni de răspuns din partea NATO, atunci chiar şi unui copil îi va fi clar că Moldova este un pion în jocul marilor puteri de Constituţia căreia nimeni nu ţine cont.

În această situaţie, logic ar fi să ne întrebăm: Poate că are sens de intervenit şi de modificat principiului constituţional de neutralitate al ţării? În acest caz, Moldova ar avea cel puţin şansa de a crea impresia că a ales singură o direcţie anume, dar nu s-a conformat unor decizii luate în altă parte. Iar modificarea Constituţiei poate fi făcută pe două căi: prin Parlament sau prin referendum. Prima cale este ireală în situaţia concretă care este în Republica Moldova, deoarece, fără voturile comuniştilor, Constituţia nu poate fi modificată, iar aceştia pentru nimic în lume nu ar fi de acord să meargă la un asemenea pas, mai ales în an electoral. A doua cale este mai reală, dar foarte periculoasă. În primul rînd, un referendum ar trebui organizat cît mai repede posibil, pentru că sîntem deja în a treia lună a anului, iar pînă la finele anului curent mai avem şi alegeri parlamentare. În al doilea rînd, un astfel de referendum ar da un nou impuls mişcărilor separatiste, ceea ce, la sigur, ar tensiona situaţia legată de Transnistria, Găgăuzia, Taraclia, Bălţi, dar şi alte localităţi din ţară. Cel mai probabil, politicienii de la guvernare sînt conştienţi de aceste riscuri, de aceea şi sînt prudenţi în declaraţii. Privită din acest punct de vedere, situaţia pare una fără ieşire, or nimeni nu va risca să facă nici o mişcare, aşteptînd evoluţia evenimentelor din afară. Şi, nu este exclus, că la un moment dat Moldova va deveni un simplu spectator în jocul marilor puteri, care vor decide atît prezentul, cît şi viitorul ţării noastre.

Dumitru Spătaru