[ X ]
Ministrul Valeriu Troenco a oferit o distincţie militară unui oficial francez
29 Iulie

Ministrul Apărării, Valeriu Troenco, l-a decorat pe ataşatul apărării al Republicii Franceze pentru Republica Moldova, cu sediul la Bucureşti, colonelul Jean-Marc Lavallee, cu medalia „Pentru consolidarea frăţiei de arme”, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul instituţiei militare, transmite CURENTUL.

Distincţia a fost oferită cu ocazia încheierii mandatului ofiţerului francez, pentru contribuţie la dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre cele două armate.

Ministrul Apărării i-a mulţumit colonelului Lavallee pentru eforturile depuse pe parcursul mandatului în implementarea proiectelor moldo-franceze în domenii prioritare pentru dezvoltarea Armatei Naţionale.

„Apreciez sprijinul Franţei în instruirea lingvistică a militarilor moldoveni, aspect important în pregătirea acestora pentru operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii. De asemenea, în numele meu personal, îmi exprim recunoştinţa pentru implicarea experţilor francezi în proiectul de distrugere a muniţiilor la Centrul de instruire Bulboaca”, a spus Valeriu Troenco.

La rîndul său, colonelul Lavallee a declarat că, în calitate de ataşat militar, a avut ca obiectiv consolidarea şi dinamizarea colaborării bilaterale. În acest context, oficialul francez a menţionat participarea reprezentanţilor armatei moldoveneşti la parada militară din acest an de la Paris, dar şi inaugurarea unei săli de studiere a limbii franceze în cadrul Centrului Lingvistic al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” şi dotarea acestuia cu echipamentul şi materialul didactic necesar.

Colonelul Jean-Marc Lavallee a fost numit în 2010 în funcţia de ataşat militar al Republicii Franceze pentru Republica Moldova, cu sediul la Bucureşti.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților