[ X ]
Ministrul Anatol Arapu, criticat dur în Parlament: Considerăm revoltător un asemenea lucru
10 Decembrie

Ministrul în exerciţiu al Finanţelor, Anatol Arapu nu s-a prezentat la şedinţa de astăzi a Parlamentului, unde urma să fie audiat de către deputaţi. În locul său, demnitarul a delegat un şef de direcţie, transmite CURENTUL.

Fracţiunile Partidului Comuniştilor, Partidului Socialiştilor şi Partidului Democrat au criticat dur absenţa ministrului în plenul Parlamentului.

„Este pentru prima dată cînd este trimis un şef de direcţie. De obicei vine ministrul sau viceministrul”, a declarat preşedintele fracţiunii PSRM, Zinaida Greceanîi.

„Considerăm revoltător un asemenea lucru”, a adăugat deputatul comunist Oxana Domenti, preşedinte al Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie.

„Este ridicol să nu fie aici”, a menţionat deputatul democrat Valentina Stratan.

La rîndul său, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu a subliniat că nu contează cine va prezenta informaţia. „E bine cînd vine ministrul, el poartă răspundere în faţa Parlamentului. Dar cred că pentru noi contează conţinutul”, a precizat acesta.

Deputatul liberal-democrat Vadim Pistrinciuc a afirmat că, sunt miniştri care nu au venit niciodată aici, deşi au fost invitaţi.

În cele din urmă, la propunerea preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, audierile au fost transferate pentru săptămîna viitoare.

„Cred că ar fi bine ca să amînăm audierile pentru săptămîna viitoare, să nu forţăm lucrurile. Domnul Arapu are foarte multe subiecte pe ordinea de zi”, a conchis Andrian Candu.

CURENTUL.md precizează: Nici procurorul general, Corneliu Gurin nu s-a prezentat astăzi la şedinţa Parlamentului unde, de asemenea, urma să fie audiat. În context, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu a spus că Corneliu Gurin nu este în ţară şi se va prezenta în faţa deputaţilor săptămîna viitoare.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților