Semnarea Acordului de Asociere cu UE, dar şi liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni va aloc în cel mai scurt timp posibil. Declaraţia a fost făcută de Władysław Kosiniak-Kamysz, ministrul Muncii și Politicii Sociale al Poloniei, care se află în vizită în Republica Moldova, transmite CURENTUL.
Oficialul polonez a declarat că ţara sa susţine calea Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană.
„Suntem încîntaţi de acele eveniment minunat care a avut loc la Vilnius. Credem că în cel mai scurt timp va fi semnat acel Acord. Suntem siguri că abolirea regimului de vize va fi în cel mai scurt timp. RM este foarte binevăzută în UE, iar Polonia va fi acel partener care va contribui în acest sens”, a declarat Władysław Kosiniak-Kamysz.
De asemenea, ministrul polonez al Muncii şi Politicii Sociale l-a invitat pe omologul său, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din RM, Valentina Buliga, să efectueze o vizită în Polonia.
La rîndul ei, Valentina Buliga a mulţumit omologului polonez pentru sprijinul acordat ţării noastre.
„În acest parcurs de integrare europeană, de ridicare a nivelului de bunăstare a populaţiei, Polonia rămîne a fi unul din cei mai buni prieteni ai RM. Contează experienţa Poloniei în procesul de schimbare. Avem lucruri comune, am început cu aceleaşi greutăţi. Sprijinul este unul relevant pentru noi”, a conchis Valentina Buliga.
Adrian Platon