[ X ]
Ministerele de Mediu din Moldova și Germania pledează pentru o cooperare strategică în domeniu
4 Aprilie

Ministrul Mediului, Gheorghe Șalaru, a efectuat o vizită de lucru în Germania, care a avut ca scop lansarea cooperării transfrontaliere şi transnaţionale şi identificarea soluţiilor privind armonizarea dezvoltării economice şi protecţiei mediului între statele vizate, transmite Curentul.md.

În cadrul vizitei, a fost semnată Declaraţia de intenţie privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului dintre Ministerul Mediului din Republica Moldova şi Ministerul Federal pentru Mediul Înconjurător, Ocrotirea Naturii, Construcţii şi Securitatea Nucleară al Republicii Federale Germania.

Ca rezultat al semnării documentului, se va contribui la crearea unui cadru coerent pentru iniţiativele strategice privind proiecţia mediului, stabilirea unor obiective prioritare pentru anii următori şi va arăta în mod clar modul în care politicile europene de mediu pot contribui la o creştere ecologică, la îmbunătăţirea stării de sănătate şi ia o dezvoltare durabilă.

Cooperarea dintre cele două părți trebuie să se bazeze pe prezenta Declarație comună în următoarele domenii prioritare: elaborarea și implementarea legislației și a politicilor naționale de mediu, precum și armonizarea lor cu prevederile relative ale legislației UE și standardele internaționale;  sprijin în organizarea, controlul și punerea în aplicare a prevederilor de stat în domeniul protecției mediului și utilizării durabile a resurselor naturale; evaluarea impactului asupra mediului, evaluarea strategică a impactului asupra mediului și de dezvoltare a sistemului de monitoring a mediului ș.a.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților