Partidul Liberal (PL) a declarat astăzi, în contextual formării unei largi alianțe după alegerile locale, că nu își doresc o coaliție cu Partidul Democrat și Partidul Liberal Democrat din Moldova. Despre aceasta a anunțat liderul PL, Mihai Ghimpu, în cadrul unei conferințe de presă, transmite CURENTUL.
PL susține că nu vede o alianță tacită acum, ci e o alianță semnată oficial între PLDM și PD, dar neoficial e cu PCRM.
“Ei nu vor o alianță cu noi și nici noi nu vrem o alianță cu ei. Este necesară o alianță pentru oameni”, a subliniat Ghimpu.
Conducerea PL a mai spus că formațiunea lor e unica formațiune care-și dorește cu adevărat schimbarea. “Nu de dragul banilor sau funcțiilor”, a precizat liderul PL.
Vicepreședintele PL, Valeriu Munteanu a menționat că ora adevărului va sosi atunci cînd va veni Misiunea FMI. “Vizita Misiunii a fost amînată pînă după alegerile locale, iar lista precondițiilor și reformelor pe care RM trebuie să o îndeplinească este cunoscută foarte bine și nu cred că naționalizarea este specificată acolo”, a spus el.
Cristina Gurez