[ X ]
MDRC a lansat un nou Apel de propuneri de proiecte
15 Martie

Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) a lansat astăzi un nou Apel de propuneri de proiecte, ce vor fi finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR), în următorii 4 ani, transmite CURENTUL.

Ministrul Vasile Bîtcă a declarat că, acest concurs de proiecte marchează un pas important în implementarea practică a politicilor de dezvoltare regională și prevede un șir de modificări și ajustări reieșind din lecțiile învățat în rezultatul implementării proiectelor în perioada 2010- 2015.

”Scopurile concursului de propuneri de proiecte sunt: stimularea inițiativelor privind consolidare și dezvoltarea economiei regionale și a infrastructurii de importanță regională și locală care corespund cu programele sectoriale regionale și contribuie la realizare și dezvoltarea conceptelor de proiecte viabile elaborate în cadrul proiectului ”Modernizarea serviciului publice locale” cu finanțarea partenerilor de dezvoltare; selectarea proiectelor în valoare totală de un miliard de lei care urmează a fi finanțate din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională; elaborarea documentului unic de program și a planurilor operaționale regionale”, a precizat el.

Totodată, Ministrul a menționat că, pentru a asigura accesul maxim la prevederile concursului, atît pe pagina web a ministerului cît și pe paginile web a agențiilor de dezvoltare regională va fi plasată instrucțiunea pentru utilizatori privind înaintare propunerilor de proiecte.

”Pe pagina web va fi plasată și informația privitor la seminarele de informare, dar și de instruire a autorităților publice locale privitor la abordările concursului, precum și la condițiile și criteriile de evaluare a proiectelor, aspecte importante care vor oferi posibilitatea depunerii de proiecte ce vor fi prin prisma calității impactului regional prevăzut, iar numărul proiectelor înaintate nu va reprezenta un indicator de o importanță în acest sens”, a precizat ministrul.

Vasile Bîtcă a mai spus că, aplicanții eligibili sunt Autoritățile Publice Locale de nivelul I și II .

”Un alt aspect important, specific prezentului concurs de proiecte, este că nu sunt impuse costuri pentru co-finanțare de către beneficiari, însă este stipulată o condiție specială a concursului care va ține cont de calitatea proiectelor depuse. Astfel, în cazul în care au apărut lucrări suplimentare decît cele dispuse în proiectul tehnic inițial, acestea vor fi achitate de beneficiar”, a conchis ministrul.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților