Ministra Tineretului și Sportului, Loretta Handrabura a reacționat la o postare pe facebook din partea unei profesoare, care îi reproșează  că utilizează forma de MINISTRĂ, ceea ce nu ar fi corect, transmite Curentul.md.

Iată cum a explicat ministra: “Fără supărare, Vă răspund dnă profesoară şi dvs., şi tuturor celor care m-au atenţionat!

Silvia Patrasanu imi scrie referitor la utilizarea formei de MINISTRĂ într-un comentariu la o postare:”Fara suparare!!! Corect este Doamna ministru (conform dex-ului: MINÍSTRU, miniștri, s. m. Înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister. ) nu exista la feminin aceasta forma.”
Răspuns:

Fara suparare, dna profesoarĂ de română, cunosc ce scrie în DEX, dar acesta, din păcate, nu reflectă realităţile lingvistice care se schimbă mai repede decît opinia autorilor. Dex-ul nu include nici neologismele, nici cuvintele recente, nici termenii de specialitate, de aceea trebuie să consultăm şi alte surse. Eu cunosc asemeni profesorilor de română şi nu numai că norma limbii române permite forme de feminin pt profesii, functii, inclusiv pentru cele care în Clasificatorul Ocupaţiilor se indică doar forma de masculin. Excepţie fac doar unele profesii, pentru care se utilizează fie doar forma de feminin (moaşă, mulgătoare etc.), fie doar cea de masculin (medic, strungar, timplar ş.a.).

Limba reflectă relaţiile şi ideologiile de gen, care sunt şi relaţii de putere. Or, atîta timp cît am trăit sub hegemonia patriarhatului mii de ani, era şi firesc ca şi limbajul (a se vedea şi lucrarea Man-made language) să fie unul cu forme preponderent masculine pentru majoritatea ocupaţiilor, profesiilor, unde doar bărbaţii au avut dreptul să acceadă. Excepţie făc, bineînţeles, ocupaţiile care sunt circumscrise vieţii de familie, considerate „treburi femeieşti”, respectiv asociate eticii grijii pentru copii, soţi, vîrstnici, căţei, păsări, purcei. Mă refer la spălătoreasă, călcătoreasă, bucătăreasă, dădacă, doică ş.a., unde ni se permite pînă în prezent să exersăm fără a avea o concurenţă acerbă din partea bărbaţilor, care se ocupau/ă de „treburi obşteşti şi vajnice, de stat”, cîştigînd şi bani, din care întreţin/eau şi nevestele, şi amantele…

Să ne reamintim, în aceeaşi ordine de idei, cînd au fost acceptate fetele să facă studii de cultură generală, cînd au putut să aplice tinerele la universităţi, să voteze, să fie acceptate în societăţile de medici, fizicieni, să aplice la instituţii cu profil militar, poliţie? Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi este un demers complex, pentru care pledăm astăzi, cele care ne spunem feministe şi insistăm pentru parteneriat, respect şi demnitate între bărbaţi şi femei. Ne blamaţi mulţi/e necunoscînd semnificaţia adevărată a mişcării noastre şi uitînd mulţe/i dintre voi că mamele voastre, soţiile, fiicele pot face studii, vota, avansa în carieră graţie tot unor feministe din sec. trecute care au luptat pentru drepturile lor şi perspectiva voastră de a fi tratate ca fiinţe care au nu doar corp pentru a reproduce, ci şi creier pentru a produce cunoaştere, propune alternative în politică, economie, inginerie, IT.

Prin acest demers, dorim să anulăm barierele structurale, instituţionale în afirmarea unui sau altui gen, în special a femeilor, care prea multe secole au fost ţinute în anticamera istoriei. Pentru noi decideau bărbaţii ce să facem cu corpul nostru, de cîte cunoştinţe avem nevoie pentru a îngriji casa, a creşte copii şi a întreţine gospodăria. Abia la mijl. sec. trecut am dobîndit dreptul de a alege şi să fim alese. Astăzi avem drepturi multiple şi şanse mai multe decît bunicile şi mamele noastre chiar. Rămînem însă tributari/e unei culturi patriarhale, încorsetaţi în prejudecăţi şi stigmate de gen cu privire la rolul femeii în viaţa privată, cea publică şi etichetăm foarte repede pe femeile şi bărbaţii care ies din tiparele de gen prestabilite.

Nu mă supar şi sunt tolerantă cu toate persoanele care se pronunţă pe faptul că am insistat pe forma de viceministrĂ, iar mai nou – pe cea de ministrĂ. Nu e un moft, este dreptul meu de a insista ca identitatea mea de gen feminin să fie reflectată în forma de feminin a funcţiei, aşa cum identitatea de gen a bărbaţilor/colegilor mei transpare în formele de masculin ale aceloraşi funcţii şi poziţii. Ca argument în plus sunt şi lucrările marelui lingvist E. Coşeriu. Puteţi să nu fiţi de acord cu mine, nu însă şi cu savantul de notorietate mondială care a demonstrat că „limba reflectă relaţiile de putere şi este un organism viu, în permanentă schimbare”. Aşadar, e corect să spunem şi muncitoare, educatoare, manichiuristă, învăţătoare, secretară, directoare, jurnalistă, contabilă, dar şi filosofă, chimistă, ingineră, preşedintă, deputată, ministră. Buna seara!”

Cristina Pendea