Deşi Consiliul Republican al Partidului Liberal (PL) a decis anul trecut organizarea Congresului formaţiunii în luna mai 2014, evenimentul a fost amînat. Informaţia a fost confirmată pentru CURENTUL de către șefa Departamentului Imagine și Comunicare a PL, Marina Vîzdoagă.
„Data Congresului Republican al PL a fost amânată prin Hotărârea Consiliului Republican al PL din 12 aprilie a.c. Data Congresului a fost amânată întrucât pe 25 mai au avut loc alegerile Parlamentare Europene și din cauza situației politice din republică”, a declarat Marina Vîzdoagă.
Potrivit acesteia, Congresul va avea loc pe data de 14 septembrie 2014.
Curentul.md precizează că ultimul Congres al Partidului Liberal a avut loc pe 26 septembrie 2010. Atunci delegaţii la congres au adoptat un nou program al partidului
Adrian Platon