Despre justiție selectivă am auzit vorbindu-se nu o dată în Republica Moldova, Mai nou însă mi-a fost dat să aud o noțiune care, sincer vă spun, m-a cam supărat – jurnalism selectiv. Și am auzit acest termen de la un politician care, acum cîteva zile, ne-a vizitat la redacție. Acesta ne-a reproșat că „nu știm să facem o selecție între politicienii buni și răi, politicienii care lucrează pentru țară și cei care sînt împotriva interesului național”. „Voi îi dați cam pe toți – începînd de la comuniști și socialiști și terminînd cu Filat și Plahotniuc. Dar nu toți pot să fie buni. Unii numaidecît sînt răi. Mai faceți și voi o selecție, faceți și voi jurnalism selectiv, cum fac alții”, ne-a îndrumat oaspetele nostru.
Inițial, am rămas fără replică pentru că sincer nu mă așteptam la o astfel de „opinie/propunere”. Însă, după ce mi-am pus puțin gîndurile în ordine, i-am spus oaspetelui nostru că, îi respectăm punctul de vedere, dar el nu coincide cu al nostru și, în genere, noi nu acceptăm sfaturi de la politicieni. Dacă au ceva de spus, sîntem gata să le facem publică opinia, dat nu acceptăm nici un fel de sfaturi sau propuneri, care ar implica careva riscuri de ingerință în politica editorială.
În continuare, m-am străduit să-i explic oaspetelui nostru cîteva lucruri care, în opinia mea, sînt importante. Iată pe scurt ce i-am zis. Printre cititorii noștri sînt simpatizanți ai diferitor tabere politice, lucru care reiese din ceea ce ne scriu, din modul cum se manifestă în cadrul sondajelor noastre, de accesările pe care le au anumite materiale etc. Am formulat faţă de oaspetele nostru cîteva întrebări clare: Cum pot fi ignorați comuniștii, la nivel de politică editorială, dacă toate sondajele arată că sînt partidul cu cea mai mare susținere în rîndurile alegătorilor?; Cum pot fi ignorați liberal-democrații, dacă sînt cea mai puternică și reprezentativă formațiune din tabăra democrată?; Cum pot fi ignorați democrații, dacă sînt formațiunea care în orice moment poate înclina decisiv raportul de forțe în societate moldovenească și decide culoarea oricărei guvernări?; Cum pot fi ignorați liberalii, dacă pentru ei votează constant un important segment de electorat, ei fiind cea mai puternică formațiune unionistă?; Cum pot fi ignorați socialiștii, dacă ei sînt cea mai activă formațiune pe filiera pro-euro-asiatică, opțiunea geopolitică care, conform sondajelor, e susținută de minimum jumătate din populația țării?; Cum pot fi ignorate micile partide, dacă ele vin cu inițiative și idei care merită să ajungă la urechile alegătorilor?
Da, sînt de acord că presa, inclusiv eu și colegii mei, trebuie să ne autocenzurăm, să nu fim pe post de instrumente prin care politicienii din diferite tabere să-și promoveze interesele, să avem capacitatea de a face distincție între mesajele cu adevărat importante și trucurile politice ieftine etc. Toate acestea trebuie să știm să le facem, să le cunoaștem, dar aceasta nicidecum nu înseamnă că trebuie să instituim blocaje totale față de anumiți actori politici pentru că asta li se pare normal altor actori politici și nu numai lor. Pentru că în acest caz ceea ce vom face noi numai presă nu se va numi. Or, presa trebuie să fie liberă, corectă, să acorde tuturor acces egal, să-i trateze la fel pe toți etc. Sau poate nu am dreptate?
Eu nu resping în totalitate termenul nou pe care l-am auzit: „jurnalism selectiv”. Dat haideți să ne lămurim ce se are în vedere prin acest termen. Dacă e vorba de autocenzură ziaristică, care are la bază și responsabilitatea civică ce revine jurnaliștilor ca reprezentanți ai puterii a patra, atunci e o situație. Dar dacă se are în vedere blocarea totală a unor actori politici numai pentru că acest lucru li se pare normal altor actori politici și celor ce roiesc în jurul lor, atunci noi nu sîntem de acord. Căci, în acest caz nu vom mai putea vorbi de presă în adevăratul sens al acestui cuvînt.
Dumitru Spătaru
