Maia Tverdohleb este noul şef interimar al Inspectoratului Fiscal de Stat Călăraşi. Aceasta a fost prezentată ieri colectivului de către şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, transmite CURENTUL.
În cadrul şedinţei, au fost discutaţi indicatorii de performanță ce țin de încasările la Bugetul Public Naţional, dinamica restanțelor, eficiența controalelor fiscale, contracararea activității firmelor fantomă, eficiența posturilor fiscale etc., precum și au fost discutate problemele cu care se confruntă IFS Călărași în procesul de administrare fiscală.
„Este necesară extinderea bazei de impozitare, acţiunile de conformare fiscală benevolă fiind necesar să fie însoţite de acţiuni drastice de sancţionare a contribuabililor care se eschivează grosolan de la onorarea obligaţiunilor faţă de Bugetul Public Naţional. Este necesar de procedat la executarea silită a restanţelor acestor contribuabili şi, pentru a stinge datoriile la Buget, să fie vândute bunurile sechestrate”, a declarat Ion Prisăcaru.
În aceeaşi ordine de idei, Ion Prisăcaru a solicitat subalternilor să fie depuse eforturi susţinute pentru valorificarea rezervelor, toate eforturile fiind direcţionate acumulării eficiente de venituri la Buget.
Pe finalul întrevederii, Ion Prisăcaru le-a urat succes în activitate angajaților IFS Călărași și și-a exprimat încrederea că, odată cu numirea în funcție a doamnei Maia Tverdohleb, administrarea fiscală în teritoriul administrat va deveni mai eficientă, după exemplul IFS Bălți, la conducerea căruia a fost desemnată, acum câteva luni, doamna Elvira Pantea.
Adrian Platon