[ X ]
Încă un partid politic s-a lansat în campania electorală
22 Septembrie

Partidul politic Mişcarea Populară Antimafie (MPA) a desfăşurat ieri cel de-al treilea Congres, transmite CURENTUL.

În cadrul evenimentului, formaţiunea s-a lansat în campania electorală şi a adoptat în acest sens programul electoral şi sloganul „Nici o obligațiune în afara interesului public”.

„Acesta este un răspuns celor care m-ar putea întreba ce caut eu printre dvs. Eu caut oameni ca mine care nu se împacă cu realitățile, oameni care se revoltă, oameni care se simt umiliți atunci când sunt trădați și manipulați”, a declarat liderul MPA, Sergiu Mocanu.

La rîndul său, vicepreședintele MPA Daniela Bodrug a enumerat mai multe dintre priorităţile partidului pentru perioada de viitor.

„Vom diferi justiției fiecare funcționar asupra căruia va exista o bănuială rezonabilă că a încălcat legea. Vom face o evaluare a întregii activități administrative, economice și financiare a statului cu scopul depistării fraudelor și restabilirii echității sociale. Vom reduce cabinetul de miniștri până la opt ministere. Prima lege care o vom adoptat este Legea sechestrului de stat”, a menţionat vicepreşedintele MPA.

CURENTUL.md precizează că cel de-al treilea Congres al Mişcării Populare Antimafie a avut loc, ieri, 21 septembrie 2014, în incinta Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”. În sală au fost prezenți peste 800 de participanți, dintre care peste 250 delegați

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. VIDEO// PSRM - protest la MAE: Ei vor iar să organizeze secții de votare în străinătate, să organizeze oamenii, pentru ca PAS să ia din nou majoritate parlamentară
    Politică |
  2. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  3. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  4. Caz de corupție la Edineț: un polițist a fost reținut, iar alți patru sunt cercetați în stare de libertate
    Social |
  5. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |
  1. Renato Usatîi: Pensionarii și persoanele cu dizabilități trebuie să aibă dreptul de a face comerț în baza patentei gratuite
    Politică |
  2. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |
  3. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  4. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  5. Consilierii PSRM cer transparență și colaborare în adoptarea bugetului Chișinăului: „În Primărie domnește haosul”
    Politică |