Și crearea Organizației Obștești Interregionale „Congresul Diasporelor Moldovenești”, și crearea unui partid în baza acesteia au fost dictate de o necesitate, a declarat Alexandr Kalinin, liderul acestei entități, într-un interviu pentru tribuna.md.
„Noi considerăm că am fi reușit mai multe performanțe în soluționarea problemelor în Rusia și Europa dacă am fi fost reprezentați în Parlamentul RM. Soluționarea unei probleme depinde într-o măsură foarte mare de autorități, fie că este vorba despre deschiderea mai multor secții de votare în alte țări sau despre asistența socială, despre achitarea pensiilor, despre acordarea asistenței medicale. Pe parcursul acestor ani de mai multe ori am avut ocazia să ne ciocnim de mașinăria birocratică a statului”, a spus acesta.
În opinia lui Alexandr Kalinin, el și colegii săi, sunt conștienți de faptul că „procesul de creare a unei formațiuni politice nu-i deloc ușor, or cetățenii noștri sunt stabiliți în diferite regiuni ale lumii, iar viitoarea formațiune urmează să corespundă intereselor fiecăruia dintre ei”. „Este o sarcină dificilă, noi însă nu suntem obișnuiți cu soluții ușoare”, susține sursa citată.
Potrivit afirmațiilor lui Alexandr Kalinin, noua formațiunea politică se axează pe toți cetățenii RM, indiferent de locul de aflare a acestora și viziunile lor politice.
„Dacă ținem cont că peste hotare se află cca 1 mln. de cetățeni moldoveni atunci nu pare o problemă colectarea a 5000 de semnături. Dacă în agendă a apărut chestiunea cu privire la crearea unei formațiuni politice noi aceasta ar însemna că nici un partid politic din Moldova nu reușește (nu este capabil) să scoată țara din criza politică și economică. Iată de ce pentru majoritatea partidelor existente noi vom deveni oponenți importanți”, a remarcat Alexandr Kalinin.
Notă: Versiunea integrală a interviului poate fi citită AICI.
Andriana Cheptine