[ X ]
În ce țări studiază copiii politicienilor
15 Ianuarie

Atunci cînd este vorba de educația copiilor, politicienii autohtoni aleg, de regulă, cele mai prestigioase instituții de învăţămînt de peste hotare. CURENTUL a realizat un material din care veţi cunoaşte ce copil de politician şi unde studiază.

Marea Britanie

Cei doi fii ai lui Victor ŞelinPreşedintele Partidului Social Democrat din Moldova (PSDM), au ales Anglia pentru studii superioare. Tot în Anglia au studiat și fetele mai mari ale deputatului democrat Valeriu Guma. Daniela și Valeria au studiat la școli prestigioase din această ţară, iar apoi au revenit şi s-au angajat în țară. De asemenea, pentru Anglia au optat și copiii ex-Premierului Ion SturzaGicu, fiul ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan, în 2013, a absolvit Facultatea de Transport şi Logistică la University of Ashton din Birmingham, Anglia, iar în prezent studiază la Cass Business School din Londra. Dumitru, fiul ex-Directorului adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Valentin Dediu a absolvit mai multe instituții peste hotare, printre care: Uppingham School din Marea Britanie, Rotterdam School of Management, Erasmus University în 2006, The Wharton School din Statele Unite ale Americii. Nicoleta, fiica mai mare a liberal-democratului Nicolae Juravschi, studiază economie la Londra. Cătălina și Dan, copiii Secretarului General al PL, Oleg Bodrug studiază în Marea Britanie. Cătălina studiază la Stowe School, iar Dan – la Bellerbys College Cambridge. Tristanfiul mai mic al Primului ministru Iurie Leancă studiază, de asemenea, în Marea Britanie. Tot acolo, a studiat și Alexandru, fiul lui Nicolae Andronic, liderul Partidului Popular Republican (PPR). Cristian Andronic, fiul cel mai mic al lui Nicolae Andronic, este elev la Liceul „Prometeu” și va merge la studii în Franța sau în Marea Britanie, potrivit tatălui său. Și vicepremierul Natalia Gherman, fiica primului Președinte al RM, Mircea Snegur, a absolvit King’s College, Universitatea din Londra, masterat în domeniul de securitate, în 1999.

Federația Rusă

Chiril, fiul ex-Președintelui RM, Petru Lucinschi, deputat PLDM, este diplomat de profesie. El a absolvit Academia Diplomatică din Moscova. Fratele său, Sergiu, este actor de profesie. El a absolvit Academia GITIS (Academia Rusă Teatrală din Moscova). Oleg, fiul fostului Președinte al RM, Vladimir Voronin, a absolvit Academia Administrării de Stat pe lîngă Președintele Federației Ruse în 1997. Și Cristina, fiica mai mică a deputatului democrat Iurie Bolboceanu, este studentă la Sankt-Petersburg, Rusia.

România

Natalia, fiica Președintelui de Onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a studiat la Academia de Studii Economice din București. Tot în România, la Iași a studiat Alexei, fiul Președintelui RM, Nicolae Timofti. El a studiat dreptul la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Ștefan și Ruxanda – copiii lui Iurie Roșca, ex-lider al Partidului Popular Creştin Democrat, ex-vicepremier, de asemenea, au ales România. Fiul cel mai mare, Ștefan, a studiat la Universitate la București, facultatea sociologie. Ruxanda la fel a mers la studii în București, ea a absolvit facultatea comunicare şi relaţii publice.

Elveția

Elveția este țara unde își fac studiile copiii altor doi politicieni. Este vorba despre copiii liderului PLDM, Vlad Filat, Luca și Iustina, dar și de fiul prim – vicepreședintelui PD, Vlad Plahotniuc, Timofei care, de asemenea, studiază într-un colegiu de elită din Elveția.

Franța

Madlene, fiica mai mare a deputatei comuniste Violetei Ivanov, îşi face studiile la două universităţi: la Academia de Studii Economice din Chişinău, facultatea Business şi Adiminstrare, şi la Universitatea Sorbona din Paris, la Drept Internaţional. În Franța, au studiat și copiii ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov. Vitalie și Diana au studiat Wine Business în capitala Burgundiei – Dijon.

Statele Unitele ale Americii și Danemarca

Octavian,fiul ministrului Apărării Vitalie Marinuță, studiază la Academia Forţelor Aeriene din SUA, iar după terminarea studiilor intenţionează să revină în ţară pentru a activa în domeniul apărării din Republica Moldova. Fiica mai mică a ministrului, Ionela este înmatriculată din 2013 la o universitate din Danemarca.

Germania

Marius, fiul Prim – ministrului RM, Iurie Leancă, își face studiile de masterat la Institutul de Drept și Finanțe din Frankfurt, Germania. El a ales Germania după ce a studiat în Olanda, România, dar și acasă.

Olanda

Fiii lui Pavel Filip, ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, după absolvirea liceului, au ales Olanda. Unul studiază la Facultatea de Studii Economice a Universităţii Groningen, iar cel de-al doilea studiază Dreptul Internaţional la Universitatea „Erasmus” din Rotterdam.

Letonia

Mircea, fiul ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a absolvit liceul la Stockholm, iar, studiile superioare le face la Universitatea din Riga.

CURENTUL notează că, în Marea Britanie, mai ales la Oxford sau Cambridge, sînt aplicate cele mai mari taxe. Taxa de şcolarizare pentru un student non-UE variază de la 11 000 euro pînă la 30 000 de euro, iar dacă aplici în calitate de cetăţean român, taxele scad considerabil – pînă la 4000 euro. În Danemarca și Finlanda, acestea ajung pînă la 10 000 euro. În Franța, înscrierea la o universitate publică este de la 150 pînă la 700 euro, iar la o instituţie privată suma crește pînă la cîteva sute de euro. În Germania, prețurile variază de la 200 de euro pînă la o mie de euro. În Elveția, prețurile sînt de la 750 la 3 000 euro, iar în Suedia – de la 9 mii la 15 mii euro, potrivit studiimoldova.info.

Cristina Pendea 

Inapoi la arhiva noutaților