Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a anunțat astăzi, în cadrul unui dialog cu presa, ce urmează mai departe în procesul de pregătire a viitoarelor alegeri parlamentare după noul sistem electoral, informează CURENTUL.
Igor Dodon a declarat că, în lege este indicat expres că mandatele și circumscripțiile vor fi stabilite de o comisie specială.
„În această Comisie am insistat să fie și reprezentați ai Președinției. Această Comisie, până la finele lunii octombrie, trebuie să aprobe circumscripțiile. Adică, pentru 51 de circumscripții să spună exact care sunt ele, unde sunt amplasate. Eu deja am anunțat că voi insista ca să fie reprezentative şi pentru diasporă, voi insista ca să fie mai multe mandate pentru Transnistria, dar și cel puțin 3 pentru Găgăuzia. În orice caz, până la finele luni octombrie – începutul lunii noiembrie, toată această activitate legată de circumscripții se va finaliza”, a precizat Dodon.
Andriana Cheptine