Unii analişti politici atrag atenţie faptului că, în ultimul timp, acţiunile opoziţiei unite au devenit haotice, au pierdut din consistenţă şi eficienţă, iar aceasta întăreşte vizibil poziţiile puterii. În rezultat, numărul celor care privesc cu scepticism şansele opoziţiei de a-şi atinge obiectivul de bază (alegerile parlamentare anticipate) creşte vizibil. De aceea, mi-am propus să scot în evidenţă unde, cum şi cînd a greşit opoziţia.

Cea mai mare greşeală a opoziţiei este lipsa unei strategii comune. Cel puţin, aceasta este impresia care se creează. Opoziţia nu are un plan bine stabilit, nu are acţiuni consecvente ce ar putea fi puse într-un cadru logic, mişcările pe care le face sînt haotice, iar aceasta ridică serioase semne de întrebare dacă are capacitatea de a-şi atinge obiectivele declarate.

O altă mare greşeală este că liderii partidelor de opoziţie tot mai des dau impresia că nu s-ar înţelege prea bine între ei. Iar aceasta toarnă apă la moara guvernării, care, avînd în dotare un număr impunător de instituţii media, joacă destul de abil pe aceste disensiuni, creînd impresia că opoziţia nu mai este un tot unic cum se declara anterior. Aceasta descurajează o parte din alegători, care înţeleg că forţele de opoziţie pot obţine ceva în lupta lor cu puterea numai acţionînd în comun.

La capitolul greşeli poate fi trecut şi faptul că revendicările social-economice au trecut pe un plan secund în mesajul opoziţiei, cedînd întîietatea celor de ordin politic (demiterea unor conducători de instituţii, alegerea Preşedintelui de către popor, dizolvarea Parlamentului etc.). Chiar dacă pentru oameni aceste revendicări sînt importante, totuşi ele nu sînt atît de importante ca cele de ordin social-economic.

Tot o greşeală este şi faptul că, după ciocnirile violente de la Parlament din ziua învestirii Guvernului, opoziţia parcă a uitat de Executiv. Iar acesta, între timp, depune eforturi considerabile şi în fiecare zi transmite mesaje încurajatoare cetăţenilor precum că au loc schimbări în bine: ba se diminuează tarifele la gaze, ba au scăzut preţurile la combustibil, ba vor scădea preţurile la medicamente şi la pîine etc. Aceasta şubrezeşte sprijinul popular de care beneficia pînă acum opoziţia unită, care nu face nimic pentru a combate, prin argumente profesioniste, mesajele încurajatoare de ordin social transmise cetăţenilor de către Guvern şi nici nu identifică subiecte (iarăşi de ordin social) sensibile, care ar pune în dificultate Executivul.

O altă mare greşeală este şi faptul că opoziţia unită nu contraatacă şi nu încearcă deloc să combată amplele campanii mediatice desfăşurate de putere, care au drept scop să-i prezinte pe liderii protestatarilor drept promotori ai unor interese străine Moldovei. Iar neglijarea acestor campanii poate avea consecinţe din cele mai neplăcute pentru opoziţie, deoarece ele formează subconştientul cetăţeanului, îi impun o anumită viziune asupra proceselor politice ce au loc în Republica Moldova.

La capitolul greşeli poate fi trecută şi neglijarea practic totală a preconizatelor alegeri prezidenţiale. Se creează impresia că opoziţia unită este în aşteptarea acţiunilor puterii pentru a reacţiona eventual la ele, dar nu e pregătită să preia iniţiativa. Dar, dacă pierde lupta legată de alegerea Preşedintelui, la fel cum a pierdut-o pe cea legată de învestirea noului Guvern, opoziţia va trebui să-şi ia adio de la obiectivul alegerilor anticipate, pentru că va dispărea ultimul motiv legal pentru declanşarea acestora.

Desigur, sînt şi alte momente care pot fi menţionate în contextul greşelilor opoziţiei, dar şi cele invocate mai sus dovedesc că situaţia (pentru opoziţie) nu e deloc bună. De aceea, dacă doresc să-şi reabiliteze poziţiile, liderii partidelor de opoziţie trebuie să se gîndească serios la ce au de făcut mai departe, să evalueze toate riscurile, să identifice toate oportunităţile şi să plaseze toate acestea într-un cadru logic ce ar sta la baza acţiunilor din continuare. Fără aceasta, lupta pe care încă o mai dă opoziţia unită va fi ca şi pierdută.

Dumitru Spătaru