După numirea lui Andrian Candu în funcţia de ministru al Economiei, o funcţie de deputat în fracţiunea Partidului Democrat (PD) a rămas vacantă. Potrivit legislaţiei în vigoare, mandatul rămas liber ar urma să-i revină persoanei care a fost numărul 26 pe lista formaţiunii la alegerile parlamentare anticipate din noiembrie 2010.
După cum transmite CURENTUL, este vorba despre Iurie Richicinschi, director-adjunct al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat al Republicii Moldova (SPPS).
Precizăm că Iurie Richicinschi a fost mai multă vreme alături de Marian Lupu. Anterior, a fost șeful pazei de corp a liderului PDM, după care a venit în funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate. În perioada interimatului lui Marian Lupu în funcția de Președinte al RM, Iurie Richicinschi a fost consilier pe apărare şi securitate. După desființarea cabinetului lui Marian Lupu, el a fost reangajat în Parlament în funcția de consultant principal în cadrul Secției analiză și studiu parlamentar.
Pe 29 noiembrie 2013, Iurie Richicinschi a fost numit, prin decret prezidenţial, în funcţia de director adjunct al SPPS.
CURENTUL.md aminteşte că ieri, ex-vicepreşedintele Parlamentului şi deputatul democrat Andrian Candu a fost învestit în funcţia de ministru al Economiei, după ce în ziua de 2 iunie 2014 Valeriu Lazăr şi-a anunţat demisia din această funcţie.
Adrian Platon