Asociația pentru Politică Externă (APE) a trasat cîteva linii roșii privind soluționarea conflictului transnistrean, transmite CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, directorul executiv al APE, Victor Chirilă și-a exprimat speranța că eforturile Președinției Germaniei la OSCE vor da roade și întîlnirile în formatul 5+2 vor fi reluate.
„Aceste întîlniri, din punctul nostru de vedere, sunt importante și trebuie să fim recunoscători Germaniei, pentru că, în continuare, este preocupată de acest subiect și depune eforturi substanțiale de a continua procesul de reglementare politică”, a precizat el.
Totodată, Chirilă a menționat că, totuși, clasa politică de la Chișinău, negociatorii, dar și societatea trebuie să atragă atenție la mai multe lucruri importante.
„Unu – chiar dacă reluarea formatului 5+2 este necesar, totuși aceste întîlniri nu ar trebui să fie reluate în mod condiționat; doi – dacă va fi reluat formatul 5+2 și se va axa doar pe problematica social-economică, cred că, vom avea un deja vu și aceste întîlniri vor intra în impas, respectiv – este important ca întîlnirile acestea să se axeze pe trei coșuri: social-economică, umanitare și drepturile omului și desigur reglementarea politică și chestiuni de securitate. Trei – este crucial ca autoritățile RM să insiste ca SUA și UE să aibă statut de mediator cu drepturi depline la masa de negocieri 5+2, dar și ca partenerii noștri să insiste că orice înțelegeri să se bazeze pe înțelegeri mutuale”, a explicat Chirilă.
În context, directorul executiv al APE a afirmat că, atît contextul regional, cît și cel intern din RM, dar și din regiunea transnistreană, nu sunt tocmai favorabile pentru găsirea unei soluții politice durabile pentru conflictul transnistrean.
„În RM avem o guvernare cu o legitimitate îndoielnică, iar în regiunea transnistreană nu avem un lider incontestabil. Mai este un detaliu neglijat la Chișinău, adică nici vicepremierul pentru reintegrare și nici ministerul de Externe nu au mandat politic pentru negocierea unui statut special pentru regiunea transnistreană. Un mandat – aprobat de Guvern, Parlament și de Președinte”, a punctat el.
Victor Chirilă a spus că, în aceste condiții, negocierile în formatul 5+2 trebuie să aibă o agendă realistă. ”Și anume să se discute: pe crearea unui spațiu comun socio-economic; procesul de evacuare a trupelor și armamentului din regiunea transnistreană să fie relansat. Este important ca formatul 5+2 să aducă în discuții și transformarea operațiunii de pacificare existente într-un mecanism internațional de observatori militari și civili cu mandat OSCE. Și nu putem vorbi despre o soluționare politică, fără a iniția demilitarizare zonei de securitate”, a mai spus Chirilă.
Andriana Cheptine