[ X ]
PAS a suplinit lista de candidați cu trei candidați noi la funcția de deputat
18 August

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat mai multe hotărâri ce vizează organizarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, informează CURENTUL. 

Comisia a modificat hotărârea cu privire la cererea de înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, a simbolului electoral și confirmarea reprezentantului în CEC și a persoanei responsabile de finanțe (trezorier). Formațiunea a solicitat suplinirea listei de candidați cu trei candidați noi la funcția de deputat.

CEC a degrevat pe perioada activității doi membri din cadrul Consiliului electoral al circumscripției electorale pentru localitățile din stânga Nistrului nr. 37 și din cadrul Consiliului electoral al circumscripției electorale pentru secțiile de votare di străinătate nr. 38.

De asemenea, în aceeași ședință, CEC a acreditat 30 de persoane în calitate de observatori internaționali din partea Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/BIDDO).

Inapoi la arhiva noutaților