[ X ]
Dumitru Diacov a pus punctele pe „i”. Iată ce spune despre fuzionarea PD cu PCRM!
24 Noiembrie

Partidul Democrat ar putea fuziona cu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova. În cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la Pro TV, preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a explicat în ce condiţii am putea asista la un asemenea scenariu, transmite CURENTUL.

„În 2002 eu am lansat o idee că era bine să avem o stîngă europeană civilizată. Fuzionarea PD cu PCRM poate să fie o fuzionare prin absorbţie, ca ideile Partidului Democrat să nu aibă fel de fel de devieri. O stîngă unită şi puternică, europeană şi civilizată nu ar strica să fie în Republica Moldova”, a declarat Dumitru Diacov.

Amintim că, anterior, Vladimir Voronin a admis şi el o fuzionare dintre Partidul Comuniştilor şi Partidul Democrat.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților