Participanţii la Forumul Civic, care a avut loc la data de 29 ianuarie curent, au prezentat astăzi rezoluţia cu privire la soluţiile de depăşire a crizei social-politice din Republica Moldova, transmite CURENTUL.
Documentul conţine un set de condiţii care trebuie îndeplinite în următoarele 30 de zile.
Potrivit reprezentanţilor Forumului, singura soluţie pentru repunerea instituţiilor statului în serviciul cetăţenilor rezidă în organizarea alegerilor anticipate, imediat după pregătirea condiţiilor necesare pentru un scrutin liber şi corect.
Totodată, în cazul în care nu vor îndeplini aceste revendicări, guvernanţii trebuie să-şi asume toate consecinţele. ”Avînd în vedere tensiunea maximă din societate, guvernarea prin inacțiuni nu va face altceva decît să provoace societatea la proteste dure. În cazul neexecutării revendicărilor cetățenești, formulate și structurate în cadrul Forumului Civic, poporul suveran își rezervă dreptul să aplice prevederile din Preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului, și anume dreptul la revoltă asupra tiraniei și a asupririi, inclusiv să-și exercite suveranitatea populară în mod direct”, se spune în document.
De asemenea, în vederea monitorizării îndeplinirii condițiilor, Forumul Civic solicită guvernării să numească un grup de dialog și negociere, împreună cu care, prin medierea partenerilor internaționali, se va discuta pe perioada implementării revendicărilor.
Andriana Cheptine