Preşedintele Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă s-a implicat în „lupta” politică pentru a reveni la putere. Declaraţia a fost făcută de Leancă, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, transmite CURENTUL.
„M-am implicat în luptă pentru a reveni la putere. Obiectivul era să ajung prim-ministru, fiindcă într-un sistem parlamentar funcţia de prim-ministru este una decisivă. Acum datele problemei se schimbă”, a spus Leancă.
Totodată, el a spus că are calităţile necesare pentru a ajunge preşedinte de ţară.
„Eu doresc să am o funcţie care mi-ar permite să demonstrăm cetăţenilor din RM că politicienii totuşi vin să schimbe destinul şi viaţa lor şi nu propriul destin şi propria viaţă. Că e funcţia de preşedinte sau de prim-ministru, urmează să decidem. Preşedinte cu competenţe limitate nu cred că interesează pe cindva”, a adăugat politicianul.
Potrivit liderului PPEM, viitorul preşedinte al RM trebuie să fie un om integru şi care ştie să se impună.
„Un om care are o viziune foarte clară cum vede el Moldova într-o perspectivă de un an, patru ani, şi un om care va şti cum să coaguleze în spatele lui o echipă care îl va ajuta să definească nuanţele acestor politici. E nevoie de un om care ştie bine să comunice cu celelalte ramuri ale puterii. De dorit să ştie limbi străine. Este nevoie de un om serios”, a conchis Iurie Leancă.
Adrian Platon