Solicitarea de reconfirmare a semnăturilor ar putea să ne aducă la o situație absurdă similară cu o eventuală solicitare a Președintelui țării de a reconfimra și voturile deputaților, pentru alegerea sa, în 16 martie 2012. Despre asta se menţionează într-un comunicat publicat pe site-ul Partidului Democrat din Moldova (PDM), transmite CURENTUL.
Potrivit democraţilor, la acest moment, nu există nici un temei juridic de a revedea decizia majorității.
„Pe masa președintelui Nicolae Timofti se află încă din data de 11 ianuarie a.c. un document oficial, prin care este confirmată constituirea unei majorități parlamentare absolute, o majoritate care se angajează să susțină candidatul înaintat de către Partidul Democrat pentru funcția de prim-ministru. Acest document este valabil, nu se poate prescrie la dorința grupărilor de interesele politice și economice care au interes să destabilizeze situația din țară, nici la insistența partidelor care promovează alegerile anticipate, nici măcar la dorința șefului statului. Ulterior, începînd din data de 11 ianuarie 2016, majoritatea parlamentară absolută a îndeplinit absolut toate demersurile procedurale necesare. L-a informat pe Președinte despre decizia unanimă a celor 56 de deputați de a înainta candidatul la funcția de prim-ministru din partea PDM. Toate actele au fost perfectate și formalizate în strictă conformitate cu Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 29 decembrie 2015. Ultima declarație de reconfirmare a poziției majorității parlamentare a fost înregistrată la cancelaria Președinției chiar astăzi, 14.01.2016”, se spune în comunicat.
În context, democraţii fac un nou apel către preşedintele Nicolae Timofti să țină cont de Constituție, să respecte procedurile și să se ghideze în activitatea sa decizională de documente oficiale.
„Declarația de constituire a unei majorități parlamentare, semnată de 56 de deputați, este un astfel de document oficial. “Declarațiile făcute în spațiul public de către unii deputați”, așa cum se menționează în comunicatul Președinției, rămân doar declarații făcute în spațiul public. Deciziile instituționale pot fi luate doar în baza prevederilor Constituției și jurisprudenței Curții Constituționale, dar nu pe afirmații neconfirmate, apărute în spațiul public”, se mai menţionează în document.
Totodată, PDM susţine că este gata să participe în alegeri anticipate.
„Dacă Președintele Nicolae Timofti nu își va onora obligațiile care îi revin, potrivit Constituției Republicii Moldova, Partidul Democrat din Moldova va constata că declanșarea alegerilor anticipate în Republica Moldova a fost realizată cu bună știință de către șeful statului, la dorința și insistența grupurilor de interese politice și economice, îndeplinind solicitările partidelor care solicită expres acest lucru. Acest lucru va produce un blocaj instituțional care riscă să se transforme într-o criză politică profundă. Așa cum am declarat anterior, Partidul Democrat este gata să participe în alegeri anticipate și în fața voinței poporului, știind că am făcut tot posibilul, până la acel moment, pentru a evita destabilizarea situației din țară”, se spune în comunicatul PDM.
Adrian Platon