În ultimul timp, se vede cu ochiul liber că ideea unirii Republicii Moldova cu România devine tot mai populară în RM, iar numărul susţinătorilor acestei idei, precum şi a celor ce participă la acţiunile unioniştilor, este în continuă creştere. În cele ce urmează voi încerca să scot în evidenţă cîteva cauze care explică această situaţie.

În primul rînd, este absolut evident că ideea unirii cu România vine să suplinească într-un fel ideea de integrare europeană a Republicii Moldova. Din 2010 pînă în 2014 Moldova a făcut paşi concreţi în vederea integrării în UE, reuşind să obţină şi Acord de asociere, şi Acord de comerţ liber, şi Acord de liberalizare a vizelor, şi Acord de aderare la spaţiul aeronautic european comun etc. Pe fonul acestor progrese, ideea unirii cu România fusese substituită destul de abil de politicieni cu ideea că, după aderarea RM la UE, Moldova şi România se vor reuni în cadrul Europei moderne. Astfel, unioniştilor li se oferea iluzia că visul lor oricum se va îndeplini, chiar şi dacă puţin în altă formă.

În 2015 însă Moldova, atît ca urmare a proceselor politice interne, cît şi ca urmare a problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană, a scăzut din turaţii, procesul de integrare europeană practic bătînd pasul pe loc. Iar aceasta a readus în prim plan, cu o forţă şi mai mare decît anterior, ideea unirii cu România. Mulţi oameni au înţeles că cea mai uşoară cale pentru RM de a ajunge membru al UE este anume unirea şi aceasta şi-a spus cuvîntul asupra dispoziţiei generale din societatea moldovenească.

În al doilea rînd, ar fi de menţionat faptul că mulţi moldoveni privesc cu îngrijorare situaţia din Ucraina şi înţeleg că un scenariu asemănător în Moldova este cît se poate de posibil. Moldova este o ţară mică, care, de sine stătător, nu ar putea face faţă nici unei eventuale confruntări militare cu regimul separatist de la Tiraspol, nemaivorbind deja de o implicare directă sau indirectă a Rusiei. Din acest punct de vedere, scutul de protecţie pe care i l-ar putea oferi NATO (România fiind membră a NATO), îi face pe unii moldoveni să vadă în unirea cu ţara vecină şi o soluţie pentru propria securitate.

În al treilea rînd, trebuie menţionat declinul de imagine în care se află forţele pro-europene de la guvernare. Acestea sînt acuzate deschis de corupţie şi de ţinerea statului în captivitate, ceea ce constituie o piedică serioasă în calea dezvoltării din continuare a RM. În lipsă de alternativă serioasă în RM, tot mai mulţi moldoveni privesc cu speranţă spre clasa politică de peste Prut, dar mai ales spre structurile de drept din România, care şi-au dovedit eficienţa în lupta cu corupţia.

În al patrulea rînd, trebuie menţionat faptul că, în ultima perioadă, s-au activizat mult tinerii unionişti. Dacă pînă în prezent mesajul unirii era promovat preponderent de unii politicieni şi oameni de artă, acum această misiune şi-au asumat-o şi tinerii, care au creat organizaţii reprezentative ale societăţii civile şi care acoperă dimensiuni pînă acum lipsă din peisajul acţiunilor cu caracter unionist. Anume tinerii organizează acţiuni de promovare a beneficiilor unirii la diferite nivele, promovează cultura românească, facilitează contactele directe dintre oamenii de pe ambele maluri ale Prutului etc. Cu alte cuvinte, tinerii au adus un suflu nou în mişcarea unionistă, care demult era necesar.

În al cincilea rînd, e de menţionat în context şi schimbarea de atitudine a României faţă de Republica Moldova. Astfel, locul declaraţiilor frumoase este tot mai des luat de acţiuni concrete, cu impact direct asupra locuitorilor Republicii Moldova. Cît face numai efortul depus de România în vederea interconectării pieţelor energetice ale celor două ţări sau apariţia unor programe concrete gen „Go for Moldova”.

Desigur, există şi alte cauze care pot explica creşterea atractivităţii ideii unirii în societatea moldovenească, dar acestea cinci, fără îndoială, sînt principalele. Acum rămîne să vedem pînă la ce nivel va creşte curentul unionist în Moldova, dar şi ce va urma la modul practic.

Dumitru Spătaru