Acum cîteva zile s-a finisat prima sesiune a noii majorităţi parlamentare, constituite de Partidul Democrat, Partidul Liberal, 14 foşti deputaţi comunişti şi 7 foşti deputaţi liberal-democraţi. Iar aceasta este un bun prilej pentru a face un prim bilanţ al activităţii acesteia.
Din start, trebuie de menţionat că noua majoritare şi-a început activitatea în condiţii extrem de anevoioase, pe fondalul unor ample proteste ale opoziţiei. În ziua învestirii Guvernului Filip (pe data de 20 ianuarie) aceste proteste, în genere, au degenerat în violenţe, protestatarii intrînd cu forţa în clădirea Parlamentului. Şi în prima perioadă de activitate a noii majorităţi (februarie-martie) presiunea opoziţiei a fost una puternică, aceasta cerînd non-stop demisia Guvernului (pe motiv că ar fi fost învestit cu anumite încălcări), dizolvarea Parlamentului, organizarea alegerilor parlamentare anticipate etc. Presiunea opoziţiei şi a străzii, în general, a scăzut simţitor odată cu decizia Curţii Constituţionale, care a decis revenirea la vechea modalitate de alegere a şefului statului – direct de către cetăţeni. Aceasta a scos aburul din societate, a dat o nouă preocupare opoziţiei şi guvernarea a putut să ia „o gură de aer”.
Nu mai uşor i-a fost noii majorităţi parlamentare şi în plan extern. Chiar dacă unii parteneri de dezvoltare au salutat sfîrşitul crizei politice de la Chişinău ce a durat cîteva luni, ei totuşi s-au plasat într-o poziţie de aşteptare în raport cu noua putere, dorind, probabil, să vadă ce acţiuni de ordin practic vor urma. Nici un donator nu s-a grăbit să anunţe proiecte de amploare sau alt fel de sprijin pentru Republica Moldova. Şi chiar România, care anunţase despre un ajutor în valoare de 150 milioane de euro, a ezitat serios la un moment dat, analizînd suplimentar dacă e cazul să-l mai ofere sau să renunţe la intenţia sa, iar în final a stabilit un şir de condiţii stricte, legînd acest pas şi de negocierile Chişinăului cu FMI.
Astfel, lipsită de suport din exterior şi avînd capacităţi extrem de reduse în plan intern pentru a face faţă necesităţilor, guvernarea a trebuit să dea dovadă de maximă mobilizare pentru a supravieţui. De facto, puterea a fost impusă să se concentreze în totalitate pe relaţia cu FMI şi cu UE, organizaţii de care depindea decisiv supravieţuirea sa politică, şi, în final, se pare că a reuşit acest lucru.
Reieşind din aceste obiective a reacţionat şi majoritatea parlamentară, care a stabilit un dialog permanent cu Guvernul în vederea coordonării eficiente a eforturilor depuse. Anume în rezultatul acestui dialog, s-a reuşit eliminarea majorităţii restanţelor ce vizau implementarea Acordului de Asociere RM-UE, dar şi soluţionarea tuturor problemelor indicate de emisarii FMI în dialogul cu responsabilii de la Chişinău. Fără suportul UE, noua putere ar fi căzut uşor pradă în jocurile geopolitice ce au loc acum la nivel mondial, inclusiv în regiunea din care face parte şi Republica Moldova, ceea ce ar fi făcut-o extrem de vulnerabilă în lupta cu opoziţia. Fără suportul FMI, guvernarea nu ar fi avut cum să facă faţă necesităţilor social-economice, iar aceasta ar fi făcut extrem de uşoară sarcina opoziţiei de a realiza schimbul de putere.
„Dezarmînd” opoziţia (prin decizia Curţii Constituţionale), calmînd spiritele în societate (prin măsurile cu caracter social ale noului Guvern – diminuarea tarifelor la gaze şi energie electrică, diminuarea preţurilor la carburanţi etc.), cîştigînd susţinerea politică a Uniunii Europene (prin lichidarea restanţelor din Planul de acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE), obţinînd suport financiar de la FMI (ca urmare a satisfacerii unor cerinţe ale prestigioasei instituţii internaţionale şi prin asumarea unor angajamente de viitor concrete), guvernarea a ieşit de sub sabia lui Damocles, dar aceasta nu înseamnă că şi-a rezolvat toate problemele şi că de acum încolo poate sta liniştită.
Butoiul cu pulbere pe care stă Republica Moldova încă nu a fost dezamorsat şi poate exploda în orice moment. Şi cînd spun acest lucru am în vedere promisiunile mai multor politicieni, oameni de afaceri, foşti angajaţi ai unor structuri de stat sau private, care spun că deţin informaţii ce pot arunca în aer Republica Moldova. Spiritul protestatar este încă destul de „viu” şi e suficient doar un imbold pentru ca el să capete amploare. Dacă într-adevăr cei ce spun că deţin anumite informaţii le vor face publice şi dacă se vor adeveri informaţiile despre o anchetă internaţională ce ar viza factori de decizie din Republica Moldova, atunci guvernarea ar putea nu doar să rămînă fără suport extern, dar şi fără stabilitatea internă pe care spune că a asigurat-o atît de greu.
Gaz pe foc toarnă şi apropiatele alegeri prezidenţiale, care, la sigur, vor radicaliza societatea şi vor readuce în prim plan anumite probleme. În timpul campaniilor electorale, mai ales a unor campanii atît de importante cum e cea a alegerilor prezidenţiale, e suficient un mic incident pentru a arunca în aer fragila stabilitate politică.
Complicată (cel puţin, pentru guvernare) pare situaţia şi prin prisma declaraţiilor făcute de Renato Usatîi, precum că în toamnă vor fi reluate protestele de amploare împotriva puterii. Cu atît mai mult că Renato Usatîi pretinde că Vlad Plahotniuc i-ar fi spus că are un plan pentru această toamnă care ar putea scoate lumea în stradă.
De aceea, concluzionînd acest material, putem spune că, chiar dacă noua majoritate parlamentară, în linii mari, a făcut faţă sarcinilor ce au stat în faţa sa în sesiunea de primăvară-vară, aceasta nu înseamnă că toate problemele au dispărut. Mai mult ca atît, unele dintre acestea rămîn atît de acute încît într-o singură clipă pot distruge tot ceea ce a construit noua putere cu mare migală în ultima jumătate de an.
Dumitru Spătaru
