[ X ]
(„Cu notele la vedere”) Iată pe ce note a învăţat Oleg Brega!
11 Iunie

Candidatul din partea Partidului “Democraţia Acasă” (PPDA) la funcţia de primar al municipiului Chişinău, Oleg Brega a acceptat provocarea proiectului „Cu notele la vedere” lansat de CURENTUL.

„A fost dificil, primii trei ani cumulam munca cu studiile, stăteam la gazdă, apoi am abandonat facultatea la Chișinău și am luat-o de la zero la București, acolo aveam bursă și cămin. În 1999 am absolvit studiile, dar nu mi-am luat licența. Abia în 2005 am revenit la facultate să mai fac un an de studii la frecvență redusă ca să pot susține examenul de licență”, a declarat Brega.

Imediat după asta, Oleg Brega a mers la Iași pentru masterat. „Din nou, mi-am găsit de lucru și am întîrziat cu teza de disertație încă doi ani. Acum sunt magistru în integrare europeană, am și un certificat de formator european, eliberat de IPP împreună cu un institut similar de la Berlin”, a adăugat acesta.

Prima sa profesie a fost zidăria, a lucrat pe șantier pînă în 1992. „Pînă acum nicăieri, niciodată nu mi-au folosit diplomele, doar la concursurile pentru funcții publice, dar am fost mereu respins de către decidenții de la guvernare, de asta am decis să ies în alegeri, să-mi dea funcții de demnitate publică însuși poporul alegător”, a conchis Oleg Brega.

Adrian Platon

11401446_10154279883979572_5424142950935887824_n 11390531_10154279883984572_3381634035058022625_n

Inapoi la arhiva noutaților