Proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei Republicii Moldova, prin care se urmărea modificarea modalităţii de alegere a preşedintelui statului, nu poate fi înaintat spre examinare Parlamentului. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de Curtea Constituţională (CC), transmite CURENTUL.
Potrivit preşedintelui CC, Alexandru Tănase, proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei nu depăşeşte limitele de revizuire a Legii Supreme.
Totodată, acesta a menţionat că proiectul de lege contravine exigenţelor privind limitele temporare de desfăşurare a referendumului. De asemenea, Tănase a spus că şi textul nu întruneşte cerinţele legale. „Proiectul de lege nu poate fi înaintat Parlamentului. Prezentul aviz este definitiv şi nu poate fi revizuit”, a conchis preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.
Reamintim că, Fracţiunile parlamentare ale Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Partidului Liberal Reformator au depus la 16 septembrie 2014, la Curtea Constituţională pentru avizare şi controlul constituţionalităţii propunerea de iniţiere a unui Referendum republican pentru revizuirea Constituţiei Republicii Moldova în partea ce ţine de procedura de alegere şi demitere a Preşedintelui Republicii Moldova prin votul direct al cetăţenilor.
“Îndată după primirea avizului Curţii Constituţionale, fracţiunile parlamentare ale PLDM şi PLR vor propune spre examinare Legislativului proiectul de hotărâre privind stabilirea desfăşurării la 30 noiembrie 2014, concomitent cu alegerile parlamentare ordinare, a Referendumului republican pentru modificarea Constituţiei”, afirmă autorii.
Adrian Platon