Politicianul Andrian Candu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, investit recent în calitate de ministru al Economiei, și-a păstrat, temporar, și funcția de deputat, transmite Curentul.md
Potrivit lui Andrei Volentir, Secretarul Comisiei Electorale Centrale (CEC), autoritatea electorală încă nu a primit o cerere privind validarea următorului mandat de deputat, conform listei de supleanți a PD-ului. Cu referire la Andrian Candu, vicepreședintele CEC a declarat că „deputatul are termen de 30 de zile pentru a decide în ce funcție rămîne, iar dacă alege Guvernul atunci trebuie să depună o cerere de demisie și Parlamentul trebuie să se expună pe baza acesteia”.
Contactat de Curentul.md, vicepreședintele Comisiei juridică, numiri şi imunităţi din Parlament, Sergiu Sîrbu, a confirmat că mandatul lui Candu încă nu a fost ridicat, iar subiectul ar putea fi discutat la următoarea ședință a Parlamentului.
Potrivit lui Sîrbu, PD-ul încă nu a decis cine va ocupa locul lui Candu, iar asupra mandatului se discută în cadrul partidului.
Amintim că, Andrian Candu a fost ales în calitate de deputat pe listele PD în urma alegerilor parlamentare din toamna anului 2010. Joi, 3 iulie 2014, a fost desemnat în calitate de ministrul al Economiei, ocupînd funcția după demisia înaintată de colegul său de partid, Valeriu Lazăr.
Diana Cebotari