[ X ]
Candidatul la funcţia de Guvernator al BNM va fi selectat peste o lună
6 Octombrie

Candidatul la funcţia de Guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei va fi selectat pe data de 6 noiembrie, anul curent. Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul primei şedinţe a Comisiei pentru selectarea candidaturilor pentru funcția de Guvernator al BNM, transmite CURENTUL.

Potrivit speaker-ului, în termen de 3 zile, Comisia va anunţa concursul pentru selectarea candidaturilor pentru funcţia de Guvernator al BNM.

„În termen de 30 de zile, pe data de 6 noiembrie, Comisia va organiza selectarea candidaţilor pentru funcţia de guvernator al BNM. Sînt nişte lucruri care vrem mai repede să se întîmple. După numirea de către Parlament a Guvernatorului, în a doua jumătate a lunii noiembrie vrem să vedem misiunea FMI din nou în Moldova pentru a semna acordul”, a declarat Candu.

Totodată, preşedintele Parlamentului a admis că termenul stabilit iniţial ar putea fi extins, în caz de necesitate.

CURENTUL.md precizează: Din componența Comisiei fac parte reprezentanți ai fracțiunilor parlamentare, societății civile, mediului academic, dar și reprezentanți ai mediului bancar profesional și experți independenți.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților