[ X ]
APCE monitorizează climatul politic din ajunul alegerilor parlamentare
6 Noiembrie

Astăzi, președintele Parlamentului Igor Corman a avut o întrevedere cu delegația Misiunii preelectorale a APCE de monitorizare a alegerilor parlamentare în Republica Moldova, condusă de Jean-Claude Mignon, transmite CURENTUL.

Astfel, în perioada 5-6 noiembrie, delegația APCE a efectuat o vizită de documentare în Republica Moldova, cu scopul de a evalua modul în care se desfăşoară campania electorală şi climatul politic înainte de alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

”Țara noastră a beneficiat constant de un sprijin enorm din partea APCE, iar scrutinul electoral din noiembrie reprezintă un test al democrației din Republica Moldova”, a menționat Igor Corman.

Președintele Parlamentului și-a exprimat speranța că, după alegerile din 30 noiembrie, în Parlament va exista o majoritate proeuropeană solidă, care să continue implementarea Acordului de Asociere cu UE.

”Vă felicităm pentru progresele remarcabile înregistrate în ultima perioadă. Știm că ați depus eforturi pentru democratizarea țării, sunt convins că alegerile se vor desfășura într-un climat favorabil”, a spus șeful delegației Misiunii preelectorale a APCE de monitorizare a alegerilor parlamentare în Republica Moldova, Jean-Claude Mignon.

Potrivit sursei, delegația APCE va pregăti un raport de monitorizare a alegerilor parlamentare în Republica Moldova, care va fi prezentat Biroului APCE. O delegație APCE va veni în Republica Moldova pe 27 noiembrie pentru a monitoriza scrutinul electoral.

 Tatiana Cocerva

Inapoi la arhiva noutaților