Fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţă a declarat ieri că, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu ar putea fi următorul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). În cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, Candu a făcut lumină pe marginea acestui subiect, transmite CURENTUL.
Spearker-ul a calificat declaraţia lui Negruţă drept o specualţie.
„Nu îmi doresc o astfel de poziţie. Nu cred că aş face faţă. Nu sînt finansist, nu vin din domeniul bancar şi sînt chestiuni care mă depăşesc. Ar fi un angajament asumat pe nedrept. E nevoie de oameni care au experienţă bancară şi o expunere internaţională. A fi guvernator a unei bănci centrale este o responsabilitate bazată şi pe anumite criterii profesionale. Nu s-a discutat niciodată pe culoarele puterii ca eu să-mi asum o asemenea responsabilitate”, a adeclarat acesta.
Totodată, Andrian Candu a dat asigurări că noul guvernator al BNM va fi votat pînă la venirea în Republica Moldova a misiunii Fondului Monetar Internaţional.
Adrian Platon