[ X ]
Andrian Candu: Biroul Permanent a aprobat o agendă foarte încărcată pentru următoarele două săptămîni
24 Februarie

Președintele Parlamentului Andrian Candu susține că, pentru următoarele două săptămîni, deputații au o agendă foarte încărcată. Declarația a fost făcută astăzi, după ședința Biroului Permanent al Parlamentului, transmite CURENTUL.

Andrian Candu a menționat că, Biroul Permanent a aprobat o agendă foarte încărcată pentru următoarele două săptămîni, în care sunt incluse peste 50 subiecte și proiecte de acte normative, ce urmează a fi examinate la ședința în plen a Parlamentului.

”Vreau să vă atrag atenția că, foarte multe subiecte care au fost discutate în societate, inclusiv, de societatea civilă, revendicări formulate de reprezentanții protestatarilor – se regăsesc pe agenda Parlamentului pentru următoarele două săptămîni. Pentru săptămîna aceasta au fost incluse în ordinea de zi, proiecte ce țin de Legea cu privire la Procuratură – vot final; aprobarea pachetului financiar bancar; pachetul de integritate; pachetul energetic”, a precizat Candu.

Potrivit lui, au fost acceptate de majoritatea parlamentară și propuneri pentru ordinea de zi din partea opoziției. ”În mod special, mă refer la modificarea legislației audiovizualului care limitează proprietatea canalelor de televiziune sau a radiodifuzorilor și a licențelor. La fel, a fost acceptată și propunerea introducerii pe ordinea de zi subiectului ce ține de cazul Grigore Petrenco”, a adăugat el.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților